Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fetița de 6 ani care a alunecat din telescaun, la Sinaia, a căzut aproape 8 metri în gol. Sistemul automat de siguranţă nu a funcționat

Clipe de coşmar astăzi pe pârtia Valea Soarelui din Sinaia. O fetiţă de 6 ani care se antrena împreună cu alţi colegi de la un club de schi a căzut din telescaun de la peste şapte metri. Deşi instalaţia de transport pe cablu este prevăzută cu sistem automat de siguranţă, astăzi nu a funcţionat. Micuţa a fost preluată de salvamontişti şi a ajuns, cu un elicopter SMURD, la spitalul din Târgu Mureş.

de Claudiu Loghin

la 26.02.2021 , 19:35

  • Fetița de șase ani a alunecat din telescaun și
  • Instalaţia de telescaun este prevăzută cu un sistem care coboară automat bara de protecție, dar azi nu a funcţionat.

Totul s-a întâmplat după ce copiii de la Clubul Carpati din Sinaia au terminat antrenamentele pe pârtie. 

Micii schiori urcau de la Cabana Valea Soarelui la cota 2.000 pentru a lua telegondola spre oraş. Fata, care era însoţită de o colegă şi un adult, a alunecat din telescaun şi a căzut în gol.

Cătălin Țicu, dir. Transport Urban Sinaia: ”Fetiţa a încercat s-o salveze, la fel şi adultul care o însoţea. Din păcate s-a agitat şi a alunecat. Au rămas cu gluga sau cu geaca în mână”.

Vezi și

Nicolae Cojanu, şef Formaţia Salvamont Sinaia: ”Aproximativ 7-8 metri. A fost zăpada destul de afânată, deci nu a fost zăpada îngheţată şi a preluat din şoc”.

Sistemul automat de siguranţă nu a funcționat

Instalaţia de telescaun este prevăzută cu un sistem care coboară automat bara de protecție, dar azi nu a funcţionat.

Claudiu Loghin reporter Observator: ”Totul s-a întâmplat exact în acest loc, între pilonul 3 şi 4 al instalaţiei de telescaun din Valea Soarelui, pe sensul de urcare. Potrivit administrsatorilor instalatiei, în momentul incidentului, bara de protectie nu era coborată”.

Oana Preda, preş. C.S. "Carpaţi" Sinaia: ”Erau însoţiti de un adult, e a nu ştiu câta suta oară când a urcat acolo. Cred că e chiar un eveniment nefericit”.

Fetiţa a fost iniţial transportată la cabinetul Salvamont de la cota 1.400 pentru a fi preluată de elicopterul SMURD chemat în ajutor.

Fetița se află la spitalul din Târgu Mureş

Mica pacientă a ajuns la spitalul din Târgu Mureş unde a fost preluată imediat de medici.

Bogdan Solomon, medic specialist UPU: ”Mecanismul poate implica anumite leziuni la nivelul coloanei pentru care urmează să se realizeze nişte investigaţii radiologice, să vedem dacă sunt sau nu sunt astfel de leziuni”.

Până atunci, fetiţa este bine. Se joacă în salon şi dacă totul va fi în regulă după investigaţii, va fi externată mâine.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Fetița de 6 ani care a alunecat din telescaun, la Sinaia, a căzut aproape 8 metri în gol. Sistemul automat de siguranţă nu a funcționat