Furtunile au lovit cu furie zeci de oraşe şi sate, iar inundațiile au făcut prăpăd şi au distrus gospodării (Video)
Vremea continuă să fie imprevizibilă, iar fenomenele extreme au devenit noua normalitate. În doar 24 de ore, furtunile au lovit cu furie zeci de oraşe şi sate, iar viiturile au făcut prăpăd şi au distrus gospodării una dupa alta. Până luni, toată ţara este sub cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Pe şosele, din cauza ploilor, dar şi a gropilor din asfalt, accidentele rutiere se ţin lanţ.
- Au fost opt coduri roșii și peste 40 de coduri portocalii de vijelii, în 24 de ore.
- Fenomenele meteo extreme au produs pagube uriașe.
Avertizările imediate de cod portocaliu de vreme rea vin una după alta. Doar azi, au fost emise cinci astfel de atenţionări până la ora 17.30.
Până luni, toată ţara este sub cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii.
Şi hidrologii au emis noi atenţionări de inundaţii. Până duminică este cod portocaliu pe râurile din nouă judeţe.
Apoi, până luni se menţine codul galben în 28 de judeţe.
În doar 24 de ore, au fost emise opt coduri roșii de vijelii şi peste 40 portocalii. Oamenii din toată ţara au fost avertizaţi să stea la adăpost prin aproximativ 30 de mesaje Ro-Alert.
Vijelia a lovit cu puterea unui uragan în Zalău.
Vântul puternic a rupt copaci şi acoperişuri, iar ploaia cu gheaţă a provocat inundaţii.
Peste 50 de copaci s-au prăbuşit în doar câteva minute pe străzile din Galaţi.
Mai multe maşini au fost distruse, fire de electricitate rupte, iar în apartamente, oamenii s-au trezit cu geamurile sparte de crengi.
În judeţul Braşov, puhoaiele au năvălit în curţi şi în case.
58 de familii din trei localităţi au avut nevoie de ajutorul pompierilor.
În judeţul Vaslui, au fost furtuni de cod roşu.
Drumul Judeţean 243 a fost acoperit de viitură.
O ambulanţă care trebuia să ajungă la o femeie de 72 de ani a rămas blocată.
O altă autospecială a preluat cazul şi a mers la ea pe o rută ocolitoare. Pacienta a decedat până a ajuns echipajul.
Odată cu ploile torenţiale, creşte şi riscul accidentelor.
Şoseaua care leagă Craiova de sudul județului Dolj este plină de gropi şi de cârpeli, iar parapeţii sunt montați pe sărite. De marcaje rutiere vizibile nici nu poate fi vorba.
Starea jalnică a drumurilor, viteza şi condiţiile nefavorabile pe care le creează şi vremea sunt elemente ale unui dezastru iminent pe şosele. Nici nu am ieşit bine la filmare că deja în calea noastră am întâlnit un accident.
Şi totuşi, reabilitările se fac în continuare de mântuială.
Mădălin Chipirlin, Asociația Legal Drive: Niciun producător nu spune asupra materialelor care se folosesc la reabilitarea temporară a acelui drum să se folosească pe timp de ploaie. Deci trebuie să găsească o soluţie să le folosească ca să şi reziste.
În 2019, drumurile europene au fost catalogate drept cele mai sigure din lume. Dar România face notă discordantă. Am avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din Uniunea Europeană, 96 la un milion de oameni. Aproape dublu față de media Uniunii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰