Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galați: Accident între un TAB american și o mașină a Poliției Militare

O mașină a Poliției Militare, marca Dacia, a fost lovită vineri, pe Drumul de Centură al municipiului Galați, de un TAB al armatei americane, ambele deplasându-se în cadrul unui convoi cu destinația Poligonul Smârdan

de Redactia Observator

la 24.04.2015 , 15:14

O mașină a Poliției Militare, marca Dacia, a fost lovită vineri, pe Drumul de Centură al municipiului Galați, de un TAB al armatei americane, ambele deplasându-se în cadrul unui convoi cu destinația Poligonul Smârdan

În urma impactului, mașina Poliției Militare a fost avariată, dar șoferul nu a fost rănit. TAB-ul militarilor americani și-a continuat drumul alături de celelalte vehicule din convoiul militar, la fața locului rămânând doar mașina avariată.

Potrivit reprezentanților Poliției Militare, se pare că șoferul Daciei a făcut o manevră greșită și autoturismul a fost acroșat de TAB. Incidentul va fi cercetat de Poliția Militară, care va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, dar și cine se face vinovat de producerea incidentului.

Articolul continuă după reclamă

În urma accidentului, traficul pe Drumul de Centură s-a desfășurat timp de o oră cu dificultate.

Acesta este al doilea incident anul acesta în care un vehicul al armatei este implicat într-un accident rutier. Pe 25 martie, șoferul unui Logan nu a respectat indicațiile Poliției Militare și a intrat într-un alt autovehicul parcat, care a fost apoi proiectat într-un TAB.

În Poligonul Smârdan din județul Galați se desfășoară, până pe 30 aprilie, exercițiul Wind Spring 15, la care participă peste 1.700 de militari cu armament și tehnică de luptă din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României și Statelor Unite ale Americii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Galați: Accident între un TAB american și o mașină a Poliției Militare