Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galaţiul, fără apă caldă! Aproape 20 de mii de apartamente sunt afectate, încă de aseară

Un număr de aproximativ 20.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără apă caldă începând de aseară.

de Redactia Observator

la 30.03.2018 , 19:04

Galaţiul, fără apă caldă! Aproape 20 de mii de apartamente sunt afectate, încă de aseară

Un număr de aproximativ 20.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără apă caldă începând de aseară, după ce furnizorul de agent termic Electrocentrale Galaţi a sistat furnizarea acestuia, a declarat vineri directorul societăţii, Lucian Bălţătescu.

Potrivit acestuia, Electrocentrale a notificat municipalitatea şi distribuitorul de agent termic SC Calorgal Galaţi, în legătură cu situaţia creată.

Directorul Electrocentrale Galaţi a precizat că sistarea furnizării agentului termic s-a produs din cauza nerespectării de către distribuitorul Calorgal a unor clauze contractuale şi a unor datorii de circa patru milioane aferente lunii martie.

Articolul continuă după reclamă

"Din cauza nerespectării clauzei contractuale, plata în avans, pe care am notificat-o de nenumărate ori către Calorgal şi municipalitate, acum două săptămâni am decis, în prima fază, reducerea parametrilor agentului termic, şi nu oprirea, către populaţie, şcoli şi celelalte instituţii racordate la sistemul centralizat, pentru ca şcolile şi celelalte instituţii racordate la sistemul centralizat să nu aibă de suferit. Deoarece până la data de 29 martie, ora 24.00, s-a livrat 98% din energia termică comandată de Calorgal pe luna martie, coroborat cu neîncasarea decât în procent de 30% a contravalorii energiei termice livrate, am decis împreună cu administratorul special şi echipa managerială oprirea livrărilor şi implicit oprirea agregatelor energetice. De aseară de la ora 24 noi am sistat livrarea de agent termic către municipiul Galaţi", a spus Bălţătescu.

Bălţătescu a mai spus că a primit de la SC Calorgal Galaţi o comandă de 7.000 de Gcal/lună, pentru agentul termic necesar producerii apei calde, dar cantitatea fiind prea mică nu este rentabilă pentru Electrocentrale, a cărei producţie tehnică minimă este de 28.000 Gcal/lună. El a precizat că societatea este în curs de elaborare a unei strategii de funcţionare pe timpul sezonului cald în vederea asigurării apei calde către populaţi, pe baza aburului de la combinatul siderurgic.

"Suntem în curs de elaborare a unei strategii pentru funcţionarea pe timpul verii, cu abur de la combinat. Noi am mers la minimul tehnic, cu eforturi foarte mari ca să susţinem termoficarea cu agregatele energetice. Ca să funcţionăm, ar trebui să livrăm 28.000 de gigacalorii pe lună şi ei au cerut doar 7.000", a mai spus Bălţătescu.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Galaţiul, fără apă caldă! Aproape 20 de mii de apartamente sunt afectate, încă de aseară