Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gândacul "Croitorul Cenuşiu" ar putea bloca lucrările de pe Autostrada Sibiu-Piteşti

După lilieci şi urşi, gândacii stau în calea construcţiei unei autostrăzi în România. Nu este o glumă, ci motivul real care ar putea duce la blocarea lucrărilor pe Sibiu-Piteşti. În zonă se află croitorul cenuşiu- o specie de gândac protejată de lege.

de Redactia Observator

la 13.01.2020 , 21:38

După lilieci şi urşi, gândacii stau în calea construcţiei unei autostrăzi în România. Nu este o glumă, ci motivul real care ar putea duce la blocarea lucrărilor pe Sibiu-Piteşti. În zonă se află croitorul cenuşiu- o specie de gândac protejată de lege- iar traseul drumului de mare viteză ar afecta dezvoltarea sa. Până acum, nimeni nu a luat în calcul această piedică.

Deşi pare un început de fabulă, povestea gândacilor care stau în calea lucrărilor Autostrăzii Sibiu-Piteşti este cât se poate de reală. Comisia Europeană a trimis României o notificare prin care anunţă că va suspenda finanţarea drumului până când vor fi remediate o serie de probleme. Printre ele, protejarea gândacului- croitorul cenuşiu. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Răspunsul vine de la actualul ministru al Transporturilor. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ministrul a făcut şi o glumă pe seama gândacului: "Ne-am lămurit şi cu gândacul. De sâmbătă numai de gândac mă sunaţi toţi". 

Gândacul se află de 14 ani pe lista speciilor ameninţate dar, spun biologii, îngrijorarea celor de la Comisia Europeană nu se justifică. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Parcul Naţional Cozia cuprinde o suprafaţă de peste 170 de mii de hectare, iar Autostrada Sibiu-Piteşti va trece pe marginea acestuia, pe o distanţă de doar câţiva kilometri. 

De aceea, reprezentanţii parcului sunt convinşi că nici gândacul croitor şi nici o altă specie protejată nu sunt puse în pericol de construcţia viitoarei autostrăzi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deşi primele studii de fezabilitate s-au făcut încă din 2008, nimeni nu a descoperit până acum eventualul pericol. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Locuitorii din zona Sibiului sunt uluiţi de veştile de la Comisia Europeană: "Auzi, măi nea Ioane, că ai o vârstă! Ai auzit vreodată de gândacul care poate să întrerupă o autostradă? Ce dracu, dom`le! Suntem de râsul curcii". 

Autostrada Sibiu-Piteşti va avea 123 de kilometri. Valoarea sa este de 1,3 miliarde de euro, iar 85% din bani ar urma să vină de la Comisia Europeană. Deocamdată proiectul nu a fost aprobat la Bruxelles, iar specialiştii spun că lucrările nu vor începe în acest an. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Gândacul "Croitorul Cenuşiu" ar putea bloca lucrările de pe Autostrada Sibiu-Piteşti