Ministerul Mediul vrea să reintroducă garanţia pentru sticle şi borcane. Cât va costa ambalajul
Se-ntoarce "garanţia" pentru sticlă şi borcan. Sistemul - care aduce aminte de vremuri demult apuse - ar trebui să încurajeze reciclarea.
Se-ntoarce "garanţia" pentru sticlă şi borcan. Sistemul - care aduce aminte de vremuri demult apuse - ar trebui să încurajeze reciclarea. Ministerul Mediului a propus proiectul de act normativ. Dar, există o problemă. Taxa unică - de doi lei - ar putea fi mai mare decât produsul cumpărat.
Pe vremuri, laptele, apa, uleiul sau berea se puteau cumpăra doar dacă duceai ambalaj la schimb. Acum, Ministerul Mediului ar vrea să introducă din nou garanţia pentru ambalaje. Asta înseamnă că de câte ori vom cumpăra apă, bere sau vreun borcan de compot trebuie să plătim şi câte 2 lei în plus pentru fiecare ambalaj.
Oficialii transmit că s-au inspirat din modele europene.
"Garanția-returnarea este sistemul practicat în multe țări europene, prin care cumpărătorii vor putea returna ambalajele produselor cumpărate primind, în schimb, suma stabilită prin lege drept garanție", spune Ministrul Mediului.
Practic, din 3.000 de sticle sau borcane se poate obţine aceeaşi valoare ca unui tichet Rabla - 6.000 de lei.
Pe de altă parte, legea îi obligă deja pe producători să recupereze până la 60% din ambalajele reciclabile.
Există şi în acest moment unele depozite de băuturi, care folosesc un sistem de garanţie a ambalajelor. În special la sticlele de apă sau de bere. De exemplu, o navetă cu sticle goale poate costa între 15 şi 25 de lei.
Potrivit proiectului, cumpărătorii vor fi informaţi că preţul produsului include şi garanţia de doi lei şi că îşi pot recupera banii când vor duce ambalajul la reciclare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰