Antena Meniu Search
x

Curs valutar

GREŞEALA pe care o facem cu toţii atunci când vrem să slăbim

Te duci la sală frecvent pentru a obţine un corp de invidiat şi totuşi rezultatele întârzie să apară? Nu te panica. Probabil faci această greşeală des întâlnită.

de Redactia Observator

la 29.03.2017 , 12:21

Te duci la sală frecvent pentru a obţine un corp de invidiat şi totuşi rezultatele întârzie să apară? Nu te panica. Probabil faci această greşeală des întâlnită.

Mulţi dintre noi mergem prea des la sală, ceea ce înseamnă că trupul nostru nu are timp să se recupereze după efortul depus.

Acest lucru anulează toate efectele benefice pe care mişcarea le are asupra noastră, spun experţii.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit specialiştilor, după efortul intens depus la sală, corpul are nevoie de 48 de ore de odihnă.

Astfel, cei care fac zilnic sport îşi fac mai mult rău decât bine.

Pierderea în greutate, recuperarea musculară şi sporirea forţei au loc în timpul perioadelor de pauză, aşa că, relaxează-te după o zi de mers la sală şi lasă corpul să lucreze. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » GREŞEALA pe care o facem cu toţii atunci când vrem să slăbim