Grupul Song, concert după 20 de ani
Concert inedit aseară în Bucureşti. Grupul Song a urcat din nou pe scenă, după 20 de ani de pauză.
Concert inedit aseară în Bucureşti. Grupul Song a urcat din nou pe scenă, după 20 de ani de pauză. Legendarul cor a susţinut un spectacol de 2 ore dedicat sărbătoririi a 150 de ani de la fondarea Universităţii din Bucureşti.
După 20 de ani de pauză şi sub bageta unui nou dirijor, grupul Song a urcat aseară din nou pe scenă. Ana Lugojana, Sârba în căruţă sau Lion sleeps tonight au fost doar câteva dintre melodiile cântate în sala Aula Magna a Facultatii de Drept din Capitală.
Iar sala facultăţii de drept a fost plină. Au venit cu sutele să-i aplaude şi să cânte. Cu greu şi-au găsit cuvintele şi membrii grupului. Au avut emoţii şi s-au bucurat să vadă că lumea încă nu i-a uitat.
Grupul Song a fost format de regretatul Ioan Luchian Mihalea. Sub bagheta lui, cei peste 50 de membri ai corului au susţinut zeci de concerte şi au fascinat o ţară întreagă. Au decis să nu mai urce pe scenă la finalul anului 1993, după tragica moarte a mentorului lor. Ulterior au fost mai multe tentative de relansare a corului vocal, dar membrii grupului au declarat că nu au găsit un dirijor la fel de bun ca Mihalea. Până acum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰