Festivalul Ursului în Harghita, pentru ultima zi de vacanţă a copiilor
În ultima zi de vacanţă a copiilor, în Harghita, la Tuşnad, nu, nu au venit urşii, însă, în cinstea acestor animale s-a organizat un festival. Un eveniment dedicat oamenilor şi la care organizatorii au pregătit concursuri şi suprize pentru toate vârstele.
În ultima zi de vacanţă a copiilor, în Harghita, la Tuşnad, nu, nu au venit urşii, însă, în cinstea acestor animale s-a organizat un festival. Un eveniment dedicat oamenilor şi la care organizatorii au pregătit concursuri şi suprize pentru toate vârstele. De la curse cu colacul pe apă până la înfulecarea gogoşilor de pe aţă. Totul a încărcat bateriile celor mici care încep şcoala.
Pârtia de schi de la Băile Tuşnad s-a transformat în parc de distracţii chiar şi la începutul toamnei. Clăparii au fost înlocuiţi cu colaci gonflabili numai buni de alunecat pe apă.
Zeci de copii au venit alături de părinţi să se bucure de ultima zi de vacanţă la Festivalul Ursului. În ciuda denumirii, activităţile sunt dedicate familiilor.
Un trenuleţ turistic a fost pus la dispoziţie pentru a-i duce pe oameni din staţiune, sus pe munte.
Iar copiii care nu au reuşit să devoreze clătitele au mai avut o şansă la gogoşi.
Acesta din urmă a fost un concurs dedicat părinţilor. La final, însă, cu toţii au plecat spre case cu. bateriile încărcate pentru noul an şcolar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰