Și-a ucis iubita, apoi s-a sinucis
Dragostea pentru băutură a fost mai puternică decât dragostea pentru iubita lui. Omul şi-a ucis partenera înainte de Crăciun, după o ceartă pe sticle
Dragostea pentru băutură a fost mai puternică decât dragostea pentru iubita lui. Omul şi-a ucis partenera înainte de Crăciun, după o ceartă pe sticle
A dormit cu ea moartă în pat până aseară. Atunci, cuprins, probabil, de remuşcări, dar şi de teama că va fi prins de poliţişti, bărbatul s-a dus în spatele blocului în care locuiau şi s-a sinucis. Înainte, a scris un bilet de adio.
Crima urmată de sinucidere i-a îngrozit pe toţi vecinii cuplului.
Din cauza alcoolului s-ar fi certat cei doi şi ultima dată. Era cu trei zile înainte de Crăciun. Şi-au aruncat cuvinte grele, apoi bărbatul în vârstă de 48 de ani s-a năpustit asupra iubitei lui, de 54 de ani.
Vecinii şi-au dat seama că ceva este în neregulă. Mai ales că din garsoniera celor doi iubiţi începuse să se simtă un miros puternic.
Cuprins de remuşcări sau de teamă, bărbatul a coborât în grădina din spatele blocului şi s-a sinucis. A lăsat pe masă un bilet de adio pe care l-a semnat şi în numele iubitei lui.
Cadavrele celor doi iubiţi au fost ridicate de medicii legişti, pentru necropsie. Aceştia nu aveau copii aşa că, cel mai probabil, rudele se vor ocupa de înmormântare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰