Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Și-a ucis sora pe drumul de la nuntă

La doar 19 ani, avea viitorul în faţa, dar totul s-a terminat, azi-dimineaţă, după ce s-a urcat împreună cu părinţii în maşina condusă de fratele ei. La 21 de ani, băiatul, după ce şi-a luat familia de la o nuntă, a pierdut controlul volanului, la doar câţiva metri de casă

de Redactia Observator

la 15.02.2015 , 19:54

La doar 19 ani, avea viitorul în faţa, dar totul s-a terminat, azi-dimineaţă, după ce s-a urcat împreună cu părinţii în maşina condusă de fratele ei. La 21 de ani, băiatul, după ce şi-a luat familia de la o nuntă, a pierdut controlul volanului, la doar câţiva metri de casă

Un impact i-a despărţit pentru totdeauna. Azi-dimineaţă, Loredana, împreună cu părinţii, venea spre casă. La volan era chiar fratele ei, un băiat de 21 de ani.

Era ora 7, băiatul îşi aducea părinţii şi sora de la o nuntă. Mai aveau doar câţiva metri până acasă. N-au mai ajuns. La intrarea în comuna Ziduri, unde tatăl Loredanei este viceprimar, maşina a ieşit în afara drumului. La doar 19 ani, Loredana a murit pe loc.

Vezi și

În fata casei părinteşti, vecinii îşi aduc aminte cu drag de Loredana. Numai ce venise acasă, într-o scurtă vacanţă.

Pe acelaşi subiect

Cu doar câteva săptămâni în urmă, Loredana posta pe un site de socializare mesaje care parcă prevesteau sfârşitul tragic. "Uneori, tot iubire e şi asta: să-i laşi să plece pe cei pe care îi iubeşti".

Cu doar două zile înainte tânăra îi mulţumea tatălui, care împlinea 45 de ani, întru-un mesaj pe internet, pentru tot. Acum, pe pagina bărbatului curg mesaje de condoleanţe. " De astăzi, Dumnezeu mai are un înger. Păcat, prea devreme, la doar 19 ani. "

Familia tinerei este în continuare în stare gravă. Mama Loredanei a ajuns de urgenţă la Bucureşti, tatăl la Buzău, iar fratele tinerei la Râmnicu Sărat. Toţi trei sunt la terapie intensivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Și-a ucis sora pe drumul de la nuntă