Împarte speranța. Îmbrăcat cu haine ponosite, dar generos din cale afară, încearcă să le aline suferinţa oamenilor străzii
Trăiesc ca să-i ajute pe alţii. Se bucură atunci când copiii fac primii paşi sau rostesc primele cuvinte. Se simt împliniţi când văd speranţă, în ochii oamenilor fără adăpost. Dăruiesc haina de pe ei, dacă întâlnesc pe stradă un sărman şi cu toate astea ar vrea să facă şi mai mult.
Trăiesc ca să-i ajute pe alţii. Se bucură atunci când copiii fac primii paşi sau rostesc primele cuvinte. Se simt împliniţi când văd speranţă, în ochii oamenilor fără adăpost. Dăruiesc haina de pe ei, dacă întâlnesc pe stradă un sărman şi cu toate astea ar vrea să facă şi mai mult.
Îngenunchiază în faţa lor şi le zâmbeşte. Le ascultă poveştile, uneori îi îmbrăţişează. Vrea să-i facă să se simtă oameni, cel puţin pentru câteva minute. Le oferă iubire şi demnitate. Fratele Bogdan colindă de ani de zile străzile Capitalei şi împarte iubire.
Îmbrăcat cu haine ponosite, dar generos din cale afară, încearcă să le aline suferinţa oamenilor străzii.
E dar din dar, iar cei pe lângă care trecem nepăsători, atunci când îi vedem la colţ de stradă, sunt bucuroşi să primească orice.
Părintele Bogdan nu pleacă niciodată singur prin oraş. E mereu însoţit de un voluntar. Încarcă două plase cu ciorbă fierbinte şi merg în zonele unde ştiu că-i găsesc nevoiaşi. Împart mâncarea la adăpostul nopţii.
Atunci, oamenii au cel mai mult nevoie de ajutor. Pe cei mai mulţi părintele îi cunoaşte după nume şi după poveste. Îi respectă atât de mult, încât ne-a rugat să-i filmăm la distanţă, ca să nu se simtă umiliţi.
Pentru călugărul franciscan, oamenii străzii sunt cei mai frumoşi oameni pe care i-a cunoscut vreodată. Trăiesc la fel ca el...din ce primesc de la alţii.
Spune că îl au pe Dumnezeu alături, iar Dumnezeu înseamnă iubire.
Sora Lenuţa i-a rugat pe călugării franciscani să o primească să facă voluntariat. Nu i-a fost frică nicio clipă să iasă noaptea pe stradă şi nici nu îi este ruşine să-i îmbrăţişeze pe sărmani.
La sfârşitul serii, cei doi pleacă spre locuinţele lor modeste, fericiţi şi împliniţi. Şi abia aşteaptă să se întoarcă pe stradă să cunoască alţi oameni, să-i reîntâlnească pe cei pe care-i ştiu deja şi să le ofere tuturor o bucată din sufletele lor mari.
Preotul Marius Beresoaie a preluat conducerea centrului Don Orione în luna septembrie, a anului trecut. Într-un timp scurt a reuşit să câştige încrederea şi dragostea celor internaţi aici.
Îşi doreşte atât de mult ca tinerii, bătrânii şi copiii asupra cărora veghzează să fie fericiţi încât îl doare.
Îşi fereşte ochii înlăcrimaţi de cameră şi încearcă să-şi adune gândurile.
Sunt însă şi momente grele - acela în care cineva pleacă pentru totdeauna de la centru.
La centrul din Voluntari au primit şansă la viaţă aproape 30 de copii cu dizabilităţi, 15 tineri, cu diferite boli incurabile, dar şi bătrâni.
Sălile de mese sunt pline ochi şi e forfotă mare, în fiecare zi, iar părintele e mereu în mijlocul lor.
Cine nu poate vorbi, cere ajutându-se de imagini.
Cei mai mulţi dintre copii au fost abandonaţi de părinţi, iar când au ajuns în grija oamenilor de la fundaţie, nu putea să meargă sau să vorbească. Aici au făcut primii paşi şi au rostit primele cuvinte.
Ioana a mers pentru prima dată, săptămâna trecută. A fost sărbătoare în centru. Pentru angajaţii de aici, ei sunt copii lor.
Roxana s-a îndrăgostit la prima vedere de copiii de la centru.
Înainte să ajungă la fundaţie nu-şi mai durea să lucreze cu persoane cu dizabilităţi. Acum, nici nu concepe să trăiască fără copiii Pentru fiecare are lecţii personalizate. Le cunoaşte nevoile şi reuşeşte să-i înţeleagă.
De multă iubire au avut parte şi zeci de tinere, primele care au ajuns în grija fundaţiei. Unele şi-au găsit locuri de muncă şi şi-au întemeiat o familie. Altele lucrează sub îndrumarea părintelui.
Margareta a ajuns la fundaţie la 20 de ani. Nu avea nimic. Nici măcar speranţa unui viitor. Acum lucrează la recepţia centrului şi locuieşte într-un apartament cu alte tinere.
E recunosctoare pentru ce a primit şi a învăţat şi ea să dăruiască.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰