Video Împreună doar cu numele. Semnele că tu și partenerul tău ați devenit doar colegi de apartament
Împreună, dar separat. Tot mai mulți oameni ajung să trăiască în cuplu ca niște colegi de apartament. Fiecare cu jobul lui, prietenii lui, pasiunile lui, iar timpul pentru celălalt devine tot mai puțin. Nu se întâmplă peste noapte, ci în luni și ani în care distanța crește prin tăcere, iar conexiunea se pierde treptat. Practic, despărțirea emoțională apare cu mult înaintea celei fizice. Totuși, ce-i ține pe oameni împreună chiar și atunci când nu se mai înțeleg?
"Singură am fost în amândouă relațiile"
"Locuiam împreună, dar dacă nu e comunicare și încredere se rupe relația", mărturisesc oamenii.
Relația se rupe, dar nu dispare. Rămâne ca un paravan în spatele căruia fiecare își poate vedea, în continuare, de propria viață. Iar tot mai mulți oameni care sunt într-un cuplu se simt, de fapt, singuri în doi.
"Singurătatea în doi este dată de diferențele mari psiho-emoționale dintre doi membri. […] Unul dintre ei se duce într-o zonă de compromis, iar celălalt își dorește să evolueze", explică psihologul Radu Leca.
"Vorbim aici și de egoism. Celălalt nu vrea să mai lupte, vrea să lupte doar pentru el", clarifică mediatorul Năstase Steluța.
De obicei, ruptura nu se produce brusc, ci se instalează în timp. Iulian a simțit cum apropierea dintre el și partenera lui s-a pierdut treptat. Chiar și așa, au mai rămas împreună trei ani, dar doar de dragul copilului pe care îl aveau, mărturisește el.
Reporter: Locuiați împreună?
Iulian, 23 de ani: Da. I-am oferit ceea ce a trebuit după 3 luni de zile când a văzut a început să se schimbe.
Reporter: În ce sens?
Iulian: Să controleze.
Reporter: Ce îți lipsea cel mai mult?
Iulian: Afecțiunea. Nu mă respecta, nu accepta că a greșit, zicea că eu sunt vinovatul.
Reporter: Ați continua singuri în doi?
Iulian: Am continuat pentru că avem și un copil.
Este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care o astfel de relație continuă. Dar, în cabinetele psihologilor, oamenii vorbesc și despre alte motive: dependența financiară, casa sau credit la comun, o afacere în doi, teama de a recunoaște în fața celorlalți că relația a eșuat sau, pur și simplu, comoditatea.
"Spre rușinea mea, am judecat femeile care fac asta și când ajungi în punctul acela îți dai seama... "Stai că nu e chiar așa"... Este greu să pleci dintr-o relație în care ești atașat emoțional, dar știi că nu ești bine", spune Camelia, 20 de ani.
"Singurătatea în relație își face loc când cuplul există, dar nu se mai joacă, nu mai comunică, nu sunt sinceri sau nu mai au nevoie de intimitate și încep să întărească distanțarea în relație. Indiferența este efectul unui astfel de timp cheltuit în care interesul real pentru nevoile și bucuriile altuia dispar și odată cu el ceea ce numește implicarea activă", spune Alexandru Pleșea, sociolog.
Uneori, timpul petrecut împreună nu înseamnă și apropiere. Poți fi alături de partener zi de zi, să faceți totul împreună, și totuși să nu mai existe o conexiune reală între voi. A fost și cazul lui Cătălin.
"Lucram amândoi remote, stăteam foarte aproape, dar fiecare era cu treaba lui. Atunci când cineva nu îți respectă dorințele, la un moment dat începi să te detașezi. Nu ții cont de părerea celuilalt. La un moment dat, celălalt voia mai multe lucruri, eu nu eram de acord, se ajungea la discuții, apoi, ușor, ușor m-am detașat că nu e ce trebuie pentru mine", spune Cătălin, 27 de ani.
"Singurătatea în doi se referă la singurătatea emoțională. Când ajungem să fim singuri în doi ajungem să fim singuri în sine", spune psihologul Radu Leca.
"Primele semnale sunt lipsa comunicării. În momentul în care ajung acasă, fiecare se duce în colțul lui", explică Năstase Steluța, mediator.
Astfel de relații pot face ușor loc legăturilor extraconjugale.
"Locuiam împreună. M-am despărțit. Eu aveam fetița de 2 ani cu el și el avea cu alta copil de 3 luni", povestește o femeie.
Sentimentul de singurătate e tot mai comun. Aproape 30% dintre cuplurile care trăiesc în concubinaj spun că se confruntă cu acest sentiment, iar în cazul cuplurilor căsătorite procentul este similar.
