Video Relațiile de tip "singuri în doi", imposibil de salvat? Cum ne dăm seama dacă mai putem repara ceva
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Psihologul Tamara Ulmean a explicat, într-un interviu marca Observator 16, de ce ajung partenerii să se simtă "singuri în doi" și cum o relație poate ajunge să semene mai degrabă cu o conviețuire între colegi de apartament. Specialista spune că lipsa conexiunii nu înseamnă automat sfârșitul cuplului, însă reprezintă un semnal.
Prezentator: De aici cred că apare "colegul sau colega de apartament". Cât de mult adevăr este în spatele acestei expresii? Și merg și mai departe și te întreb dacă este bine să folosim această expresie sau nu.
Tamara Ulmean: De obicei, din experiența mea, am observat că "sunt colegi de apartament" inițial ca o glumă pentru a testa reacția celorlalți, dar glumele sunt adesea un mecanism de a face față unei situații dureroase pentru noi. Singurătatea în doi este printre cele mai grele forme de singurătate.
Prezentator: De ce ajung oamenii să fie singuri în doi? Ce se întâmplă, practic? Știu că fiecare cuplu are o poveste unică, dar spuneți-ne, din experiența cazurilor, în general...
Tamara Ulmean: Atunci când vorbim de singurătate în cuplu, nu este un singur aspect care contează. M-aș uita aici la modul în care ajunge împreună acest cuplu. Dacă au luat în calcul doar atracția sau au analizat dacă valorile sunt comune, dacă drumul în viață merge în aceeași direcție, dacă reușesc să comunice unul cu celălalt, dacă reușesc să aibă aceeași direcție de creștere, pentru că, inevitabil, viața ne supune la diverse situații.
Sunt momente în care rolul de iubiți, atunci când chimia și atracția care susțin relația cad într-un plan secundar, este foarte important. Este foarte important să îl cunoaștem pe celălalt, să știm ce îi place și ce nu, să facem lucrurile care îi fac plăcere, pentru că mesajul care ajunge la el este: "Te văd cu adevărat, îmi pasă de tine."
Nu mai e ca înainte, trebuie să punem punct?
Prezentator: Este bine să rămânem într-o astfel de relație? Doar să fii cu vieți separate, dar să locuiești împreună și să împarți anumite sarcini?
Tamara Ulmean: În momentul în care resimțim singurătatea într-o relație de cuplu, asta nu e un semn că e nevoie să punem punct cuplului. Este un semn că relația noastră de cuplu necesită atenția noastră imediată. Dacă suntem dispuși să oferim atenție, să depunem efort, ca orice altă relație, e nevoie să fie întreținută.
Prezentator: E vorba de multă muncă.
Tamara Ulmean: Exact. Dacă suntem dispuși să facem această muncă, lucrurile se pot îndrepta pentru noi. Există și situația în care nu mai dorim să continuăm în aceeași direcție cu partenerul pe care îl avem.
Prezentator: Și asta nu este neapărat ceva greșit, nu?
Tamara Ulmean: Nu aș spune că este neapărat ceva greșit. Sunt situații în care valorile noastre se schimbă și nu mai suntem aliniați cu aceleași valori. Este extrem de important să fim sinceri, să comunicăm lucrul acesta.
Prezentator: Genul acesta de relație este întâlnit mult și la cei care au copii și spun că rămân în aceeași ecuație și în aceeași logică pentru copil, spun ei. Este bine sau nu?
Tamara Ulmean: Este un aspect pe care îl întâlnesc des în cabinet. Ajung cupluri la mine care nu se mai regăsesc după ce și-au terminat ratele, copiii au crescut și nu se mai recunosc unul pe celălalt. Această singurătate în care ei trăiesc se resimte și la nivel conștient și inconștient la copii. În felul acesta, programăm copiii, fără să ne dăm seama, la o viață asemănătoare cu a noastră, tot în singurătate.
Prezentator: Asta este modelul lor de familie pe care îl vor duce mai departe.
Tamara Ulmean: Da, exact.
Când ne dăm seama că trebuie să luăm măsuri
Prezentator: Când trebuie acționat? În momentul în care simțim că se instalează plictiseala, dezinteresul? Când putem să mai salvăm câte ceva?
Tamara Ulmean: Eu aș fi atentă încă de la început, din momentul în care ne dorim să intrăm într-o relație și să abordăm intrarea în relație ca într-un proces de recrutare într-o companie. Atracția este primul ingredient, însă nu e suficient. Mai avem nevoie de valori comune, să vedem dacă drumul celuilalt se potrivește cu drumul nostru de viață, dacă ne dorim creștere în aceeași direcție și dacă celălalt e dispus să își asume rolul de care noi avem nevoie în viața noastră.
Aș investi continuu și constant, pentru că o relație se construiește. Este ca un organism viu. Dacă îi oferi atenție, timp, lucrurile se întâmplă spre bine.
Prezentator: Această metaforă cu recrutarea, ca în zona de HR, într-o relație mi se pare foarte bună. Asta presupune și foarte multă maturitate.
