În Ardeal, pe urmele copilotului ucigaș
Copilotul care a prăbuşit avionul în Alpii francezi era bântuit de gânduri de moarte. Avea tendinţe de suicid încă dinainte de a obţine brevetul de pilot
Copilotul care a prăbuşit avionul în Alpii francezi era bântuit de gânduri de moarte. Avea tendinţe de suicid încă dinainte de a obţine brevetul de pilot
După ce s-a urcat la manşă, a primit scutiri medicale, dar doctorii nu ar fi scris niciodată care e adevărata cauză, spun procurorii. Timp în care, în mintea lui bolnavă, s-a născut o obsesie. Să piloteze un avion cu 600 de oameni. Nu se ştie dacă şi părinţii erau străini de ceea ce se întâmpla cu psihicul fiului lor. Mama şi bunicul au plecat în anii 70 din Ardeal în Germania.
Mama lui, Ursula, născută se pare în zona Braşovului, i-ar fi îndeplinit fiului toate dorinţele. Fotografiile din copilărie şi adolescenţă îl arată mereu fericit. Zâmbind.
Reporterii Observartor au încercat să refacă drumul familiei. Presa din Germania a scris că, la începutul anilor '70, bunicul lui Andreas Lubitz a plecat din România pentru o conferinţă medicală. A ajuns să se stabilească acolo, cu familia. S-a angajat ca medic pediatru, iar soţia lui, ca profesoară. Andreas a fost primul lor nepot. Ar fi locuit cu ei până la vârsta de cinci ani.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Se ştie că familia lui Andreas Lubitz e devastată de durere. Cu fiecare zi care trece, apar informaţii şocante despre el.
Acum câţiva ani, copilotul a fost supus unui tratament psihoterapeutic pentru stări suicidale pe o perioadă mai mare de timp, dar înainte de a-şi lua brevetul de pilot. După aceea şi până acum vizitele sale la medici s-au încheiat cu scutiri medicale dar fără menţiuni privind stări suicidale sau agresiune.
Fosta iubită, despre care există informaţii că i-ar purta în pântece copilul, spune că a rupt foaia de concediu pentru că şi-a dat seama că marele lui vis - de a deveni căpitan -nu se va mai împlini. Ar fi avut ruptură de retină. Încă un motiv puternic pentru care nu ar fi trebuit să se afle la manşă.
Jandarmii au recuperat rămăşiţe şi din trupul lui. În Alpii Francezi, niciun corp nu a fost găsit intact.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰