Începe postul Sf. Petru şi Pavel 2024. De ce este cel mai scurt post din an
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți de creştini în acest an pe 29 iunie, ziua martiriului celor doi. Astfel, în acest an, începând de mâine - 26 iunie se ține post.
Pe 29 iunie, Biserica sărbătorește ziua de pomenire a Sfinților Petru și Pavel. Încă din anul 258, există dovezi ale unei tradiții îndelungate de celebrare a ambilor Sfinți în aceeași zi. Împreună, cei doi sfinți sunt întemeietorii Scaunului Romei, prin predicarea, slujirea și martiriul lor acolo.
Data de început a postului Sfinţilor Petru și Pavel depinde de Paște
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel durează doar trei zile în acest an, începe miercuri şi se încheie la sărbătoarea celor doi sfinţi, pe 29 iunie, acest post nefiind unul fix, ci în funcţie de data variabilă a Paştelui.
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei. Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi aceleaşi, cu untdelemn şi vin.
Dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn şi vin. Şi în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la peşte. Dacă însuşi praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.
Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.
În 2024 postul Sfinţilor Petru şi Pavel durează doar 3 zile
În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe miercuri, 26 iunie, şi ţine până la prăznuirea celor doi sfinţi, miercuri, 29 iunie. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data Sfintelor Paşti.
Dat fiind rolul major pe care l-au avut aceşti Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creştinismului, Biserica a stabilit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post. Este perioada în care oamenii se pot gândi la misiunea pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.
Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi al celorlalţi Apostoli ai Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum îndeamnă preoţii în biserici.
Începutul Postului Sfinţilor Apostoli este în funcţie de data Sfintelor Paşti. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinţilor. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfinţilor Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paştele cade pe 4 aprilie, până în situaţia în care poate fi desfiinţat, atunci când Paştele este prăznuit după data de 1 mai.
Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956, când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai, iar Sfântul Sinod a hotărât ca postul să se ţină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, în seara căreia se lasă sec de obicei). Aceeaşi situaţie a fost şi în 1983 (Învierea Domnului, la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie).
Cine a fost Sfântul Apostol Petru
"Tradiţia spune că Sfântul Petru este stăpânul lupilor, aceştia neîndrăznind să facă vreo stricăciune oamenilor fără încuviinţarea sfântului; tot Sfântul Petru mai are în păstrare şi cheile de la porţile Raiului şi mai are în pază şi balaurii din cer care mărunţesc gheaţa, transformând-o în grindină; se mai spune că sfântul, fiind marele ucenic a lui Hristos, umblă prin lume pentru a afla necazurile creştinilor, pe care apoi le împărtăşeşte lui Dumnezeu; dar poate fi văzut şi în lună sau când se deschide cerul la marile sărbători, stând la masa împărătească; dar este şi subiectul unor întâmplări hazlii: i se fură caii sau boii în timpul aratului, pierde cheile Raiului, are o iubită pescăriţă, petrece şi joacă alături de oamenii de rând la o cârciumă, se îmbată şi este bătut de oameni etc.; dintre târgurile organizate în ţară în această perioadă, cel mai cunoscut este cel de pe Muntele Găina", scrie Romulus Antonescu în "Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti" (2016).
Sfântul Apostol Petru - fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei - s-a născut in Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Hristos îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.
După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma.
Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Cine a fost Sfântul Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel (Paul pentru catolici) era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. Luptând împotriva creştinilor, Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului însă i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: "Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. El se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului.
Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie.
Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Tradiţii şi superstiţii pentru ziua de 29 iunie
Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru.
De Ziua Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă, astfel încât morţii nu vor flămânzi, şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt.
Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică.
În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină. În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase.
Ziua Sfinţilor Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare
În Calendarul popular, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerisului. În vremurile când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă, se mai spune în popor.
La marile sărbători - Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene - Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular.
Importanţa sărbătorii este dată de postul care o precede - Postul lui Sânpetru - şi care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămariei, are număr variabil de zile.
Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: aparitia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
Tot de Sânpetru, potrivit tradiţiei populare, este organizat şi Târgul Găinii, o sărbătoare veche ţinută în Munţii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonimă cu Târgul de Fete. Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiţei Gaea, devenită ulterior TârguI de Fete de pe Muntele Găina, este susţinută de argumente astronomice - Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Cloţa, care este văzută, în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰