Video Incident în Sinaia: Un copil a căzut de la 4 metri din telescaun
Accident grav, în această dimineaţă, în zona Valea Soarelui din Sinaia. Un copil de 6 ani a căzut din telescaun, de la o înălţime de 4 metri.
Fetiţa a fost transportată de salvamontişti la cabinetul Salvamont de la Cota 1400, iar acum un elicopter SMURD este aşteptat pentru a o duce la spital.
Din informaţiile pe care le avem, fetiţa era însoţită de un adult şi foarte important de spus sistemul de limitare a căderii era cuplat pentru că acest lucru se întâmplă automat la plecarea scaunului din staţie.
A căzut de la 4 metri
Totul s-a întâmplat în zona Valea Soarelui din domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, fetiţa căzând de la 4 metri. Imediat după cădere, la scurt timp au ajuns salvamontiştii din Sinaia, copila a fost preluată şi dusă la cabinetul medical din zona Cota 1400, Cabinetul Medical Salvamont, unde primeşte îngrijiri medicale. Cel mai important că fetiţa este conştientă şi cooperantă.
Fiind o cădere de la înălţime vorbim de o urgenţă maximă pentru care în zonă este aşteptată intervenţia unui echipaj aerian SMURD. Acţiunea este în plină desfăşurare.
Citeşte şi: Turişti blocaţi în telescaun, la Maramureş. Printre ei, un copil de doi ani și tatăl lui
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰