Antena Meniu Search
x

Curs valutar

INFOTRAFIC: Se circulă cu dificultate în 16 județe și pe autostrăzi, din cauza ceții

Centrul INFOTRAFIC anunță că traficul rutier se desfășoară cu dificultate, în condiții de ceață, pe mai multe drumuri din județele Brăila, Buzău, Botoşani, Constanţa, Covasna, Călărași, Gorj, Giurgiu, Ialomița, Olt, Mehedinți, Teleorman, Tulcea, Sibiu, Vâlcea și Prahova. Vizibilitatea este scăzută, pe alocuri sub 50 de metri, și pe autostrăzile A1, A2 și A3.

de Daniel Murărescu

la 27.10.2019 , 07:47

INFOTRAFIC Mesaj INFOTRAFC. Ceață în mai multe județe din țară, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate - Profimedia Images

Centrul INFOTRAFIC anunță că traficul rutier se desfășoară cu dificultate, în condiții de ceață, pe mai multe drumuri din județele Brăila, Buzău, Botoşani, Constanţa, Covasna, Călărași, Gorj, Giurgiu, Ialomița, Olt, Mehedinți, Teleorman, Tulcea, Sibiu, Vâlcea și Prahova. Vizibilitatea este scăzută, pe alocuri sub 50 de metri, și pe autostrăzile A1, A2 și A3.

Potrivit ANM, la ora transmiterii acestei știri 27 de județe și municipiul București sunt sub cod galben de ceață. Fenomenul va persista în anumite zone până la ora 11:00.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Articolul continuă după reclamă

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă trebuie folosite şi luminile de ceaţă, informează centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sfaturi pentru șoferi, pe timp de ceață

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.

De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. Reamintim obligaţia conducătorilor de  autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. Recomandăm şi celorlalţi conducători  auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » INFOTRAFIC: Se circulă cu dificultate în 16 județe și pe autostrăzi, din cauza ceții