Povestea de succes a Mihaelei, plecată la muncă în Italia pentru a-și ajuta cei 8 frați: Tata ne lua la bătaie noaptea și ne dădea afară, în zăpadă, desculți
Mihaela Parlac are o poveste de viață impresionantă, ea reușind să-și clădească un viitor strălucit în Italia, deși a plecat în această țară la o vârstă fragedă să lucreze ca badantă, pentru a avea grijă de cei 8 frați.
Mihaela Parlac are o poveste de viață impresionantă, ea reușind să-și clădească un viitor strălucit în Italia, deși a plecat în această țară la o vârstă fragedă să lucreze ca badantă, pentru a avea grijă de cei 8 frați.
Mihaela a povestit, pentru rotalianul.com, că a avut o copilărie "plină de lipsuri, neajunsuri, violență și multă tristețe".
Născută într-o comună din județul Buzău, Mihaela era cea mai mare dintr-o familie foarte săracă, cu nouă copii.
"Anii mei de școală au fost un coșmar, cu un tată violent, bețiv, ne lua la bătaie noaptea, ne dădea afară, în zăpadă, desculți, o bătea pe mama zilnic. Dar în ciuda situației pe care o trăiam, am terminat liceul, cu mari sacrificii, este adevărat. Mergeam zilnic 12 kilometri pe jos, deseori chiar flămândă, și pe iernile cele mai grele, cu viscol, zăpezi, ploi și vânt. Erau zile când eram doar 2, 3 copii în clasă, însă eu eram mereu prezentă, deoarece singurul loc unde puteam să mai învăț câte ceva era la școală, acasă nu aveam timp, trebuia să o ajut pe mama la treburile casei", spune Mihaela.
În ciuda situației în care se afla, tânăra și-a stabilit un obiectiv precis: terminarea liceului. Lucru pe care l-a și realizat.
După terminarea liceului, Mihaela s-a angajat la o fabrică de confecții din Focsani, iar cu banii câștigați își ajuta familia numeroasă.
La doar 21 de ani, a plecat în Italia alături de bărbatul cu care s-a căsătorit, însă viața nu a fost ușoară nici aici.
"Primul meu loc de muncă în Italia a fost ca îngrijitoare de bătrâni, trebuia să am grijă de două femei în vârstă, dintre care una era în căruț și cu cealaltă dormeam în pat. La 21 de ani eram badantă pentru doar 400 de euro pe lună, însă atunci nu prea aveam de ales.
Gândul îmi era mereu acasă, la frații mei, nu știam cum să îi ajut și pe ei, aveam un frate bolnav de ciroză hepatică, ce ulterior a murit după chinuri groaznice, umblând din spital în spital. Cei 400 de euro pe care îi câștigam eu erau puțini.
Când am început cât de cât să stăpânesc limba, am început să caut altceva de muncă, întrebam lumea pe stradă dacă are nevoie la curățenie, mă gândeam că totuși era ceva mai bun, nu am căutat mult și am găsit. Într-o zi l-am oprit pe un bătrân și l-am întrebat dacă dumnealui cunoștea pe cineva care ar fi avut nevoie de o femeie la curățenie, la care el s-a uitat foarte mirat la mine și mi-a spus: „Așteaptă puțin să o sun pe soția mea, chiar noi căutăm o persoană, avem nevoie în fiecare zi, inclusiv sâmbăta”.
Și așa, de la 400 de euro pe lună, în scurt timp câștigam peste 1.000 de euro. Și dacă nu-mi căutam singură binele ăsta, nimeni nu venea să mi-l ofere la ușă!", spune românca.
Pentru Mihaela a urmat o altă perioadă grea, după ce a născut.
"Când s-a născut fetița, soțul meu rămăsese fără muncă, iar eu a trebuit să reîncep munca devreme, când fetița avea doar o lună. Mergeam 2, 3 ore la curățenie, mă întorceam să alăptez și din nou la muncă, munceam și plângeam, acele momente au fost cele mai grele din viața mea. Aș fi putut să împrumut bani sau să cad drept milă pe spatele altora, sau să merg pe la servicii sociale, dar eu am o mare demnitate, îmi place să îmi câștig existența cu demnitate și muncind. Nu ne permiteam să stăm acasă amândoi, cumpărasem casă aici, aveam rată la bancă, datorii de plătit, el nu găsea de muncă și așa până când fetița a împlinit 5 luni, soțul a reînceput munca", a povestit tânăra de 37 de ani.
Simțind însă că poate mai mult și că poate face și alte lucruri., Mihaela Parlac s-a înscris într-o companie de distribuție produse din aloe vera, iar alegerea i-a schimbat viața.
"În cadrul companiei respective am găsit o nouă familie, am găsit căldura aceea familiară, prietenoasă, pe care eu o căutam, m-am regăsit pe mine acolo, din mai multe puncte de vedere. Compania pentru care lucrez acum îmi oferă ceea ce nimeni nu mi-a oferit până acum, pentru mine munca nu înseamnă să mergi într-un loc unde să câștigi bani și gata, munca pentru mine înseamnă să faci ceea ce îți place și să te regasești în ceea ce faci.
Nu am scris povestea mea ca să impresionez pe cineva, nu îmi place să mă victimizez, dimpotrivă, urăsc acest lucru, însă am scris-o în ideea că poate să ajute pe cineva, care se regăsește în cele trăite de mine dar nu găsește curajul de a-și lua viața în propriile mâini .
Știu ce înseamnă să îți dorești și să nu ai, să nu ai posibilități, să fii discriminat, să cauți de muncă ceva mai bun și să nu găsești, știu ce înseamnă să fii nevoit să te mulțumești pentru că altfel nu ai de ales, știu, pentru că le-am trăit și eu toate astea.
Acum mă simt un alt om, investesc zilnic în mine, în curând îmi voi relua studiile și îmi voi urma visele. Fiecare are o poveste de viață deosebită, însă a mea este specială pentru că este trăită de mine", încheie românca.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰