Irina Singh, o poveste demnă de film
După încheierea studiilor dedicate mai multor instrumente şi exersarea vocii atât în registru classic cât şi pop - jazz, Irina Singh pleacă să colinde lumea ca solistă a trupei ruseşti de jazz White Mouse
Născută dintr-un machedon şi o olteancă "în dulcele târg al Ieşilor", Irina dovedea la trei ani o pasiune pentru discurile cu Narghita.
În timpul ultimului concert din Calcutta, în public se afla şi Rana Singh, un tânăr indian care lucra pentru o firmă de electronice nipone cu sediul în Anglia, dar , revenit acasă în concediu, tocmai ieşise cu foştii colegi de la Colegiul Catolic în oraş. A fost …"scânteie". Mai mult decât dragoste la prima vedere pentru că ambii aveau impresia că se cunosc de multă vreme.
Aşa că el n-a mai lăsat-o pe Irina să se întoarcă în România. Părinţii lui Rana au mers la astrolog să afle ce au de făcut şi aşa au aflat că Irina era de fapt reîncarnarea fiicei unui maharajah care murise înaintea căsătoriei cu alesul ei, reîncarnat în Rană. Astfel, au urmat nuntă, schimbarea vestimentaţiei, obiceiurilor, învăţarea limbii şi reţetelor pentru Irina.
Timp de trei ani nu a făcut muzica şi credea că nu va mai face până când socrul ei a auzit-o cântând în timp ce gătea: erau compoziţii proprii, cu influenţe indiene din tot ce absorbise în aceşti ani.
N-a stat pe gânduri şi şi-a sfătuit fiul să-şi ducă soţia în studioul unui celebru producător muzical local. Acesta, auzind-o, a sfătuit-o să compună muzica pentru filmele indiene.
Irina şi Rana se mută în Londra şi pentru Irina a început o nouă etapa: este tot mai des invitată de BBC nu doar la emisiunile dedicate comunităţii indiene, ci şi la producţii importante precum "The voice" sau la tributul adus trupei KINKS la 50 de ani de la lansare.
În prezent, ea este implicată alături de alţi 20 de artişti de pe cinci continente într-un important proiect al Academiei Mondiale de Arte, Literatură şi Media: Walk în Style.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰