Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima izoletă sută la sută românească intră în producţia de masă

Avem prima izoletă "made in România". Ministerul Apărării Naţionale a terminat prototipul în timp record, iar de săptămâna viitoare va intra în producţia de masă. Primele spitale care vor beneficia de noua izoletă sunt cele militare.

de Redactia Observator

la 21.03.2020 , 22:48

  • Prima izoletă sută la sută românească intră în producţia de masă
  • Izoleta a fost concepută și realizată în trei săptămâni

Avem prima izoletă "made in România". Ministerul Apărării Naţionale a terminat prototipul în timp record, iar de săptămâna viitoare va intra în producţia de masă. Primele spitale care vor beneficia de noua izoletă sunt cele militare. Este obligatoriu ca fiecare pacient suspect sau diagnosticat cu noul coronavirus să fie transportat la spital cu izoleta pentru a se preveni contaminarea altor persoane. 

Cercetătorii militari români au făcut o izoletă sută la sută românească. Realizată în trei săptămâni, de Armată, izoleta a trecut toate testele, este omologată şi de săptămâna viitoare va intra în producţia de masă. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Izoleta românească e gândită în aşa fel încât să fie ridicată şi de două persoane. Filtrul antiaerosoli curăţă aerul, ca viruşii să nu iasă în exterior: "Avem incinta etanşă în care va fi introdus pacientul. Pacientul are şi un sistem de fixare ca să nu alunece, să nu cadă. Fluxul de aer e făcut aşa: intrare prin supape, sunt unisens, deci aerul poate doar să intre, spală pacientul şi iese prin acest filtru anti-aerosoli, astfel încât prin ventilator iese aer curat, tot ce e contaminat rămâne pe filtru". 

Inginerii care au conceput izoleta au experienţă în dezvoltarea sistemelor de izolare pentru pacienţii contaminaţi cu agenţi chimici. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iar cum numărul paturilor din spitale în care pot fi trataţi pacienţii diagnosticaţi cu COVID 19 este limitat, cercetătorii încearcă acum să creeze spaţii alternative de tratament. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Săptămâna viitoare, militarii vor termina şi spitalul mobil din apropierea Capitalei. Acolo vor fi trataţi pacienţi cu forme uşoare sau medii de COVID-19. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Prima izoletă sută la sută românească intră în producţia de masă