Magazinele de stat inaugurate de Daea, în dificultate după un control al autorităţilor
Se alege praful de magazinele de stat Casa Unirea! Inaugurate recent cu surle şi trâmbiţe, rafturile magazinelor sunt acum mai mult goale. La Sibiu mai vinde un singur producător, iar din magazinul din Capitală au dispărut legumele proaspete şi mezelurile tradiţionale româneşti.
Se alege praful de magazinele de stat Casa Unirea! Inaugurate recent cu surle şi trâmbiţe, rafturile magazinelor sunt acum mai mult goale. La Sibiu mai vinde un singur producător, iar din magazinul din Capitală au dispărut legumele proaspete şi mezelurile tradiţionale româneşti. Atât aprovizionarea, cât şi plăţile sunt blocate.
Aşa arăta în urma cu o lună raionul de legume-fructe al magazinului Casa Unirea din Capitală. Rafturile erau pline cu alimente de sezon. Astăzi, mai găsim doar mere, dovleci şi cartofi.
Iar în galantare, burduşite la inaugurare cu jumări, pui de ţară şi carne la garniţă, bate acum vântul.
Furnizorii nu mai au încredere să livreze marfă. Unii nu şi-au primit banii, alţii se tem că magazinele vor fi închise. Noul ministrul al Agriculturii, Adrian Oros, a trimis Corpul de Control la Casa Unirea, iar în acest timp plăţile sunt blocate.
La Sibiu, aprovizionarea stă şi mai prost. După două luni de la inaugurare, în brânzărie un singur producător mai livrează marfă. Îşi dă produsele cu speranţa că va primi cândva şi banii.
Directorul Casei Unirea încearcă acum să îi liniştească pe producătorii români.
Ministrul Agriculturii a trimis controale la Casa Unirea, după ce unele persoane din Consiliul de Administrație al aprozarelor de stat i-ar fi transmis că acolo ar exista probleme cu iz penal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰