Mâncăm antibiotice ”la grătar”
Puii cresc într-o lună, cât alţii într-un an. Asta dacă îi îndopi cu antibiotice şi chimicale cu sacul. Reporterii Observator au vrut să vadă, cu o cameră ascunsă cât de uşor se eliberează astfel de prafuri din farmaciile veterinare.
Puii cresc într-o lună, cât alţii într-un an. Asta dacă îi îndopi cu antibiotice şi chimicale cu sacul. Reporterii Observator au vrut să vadă, cu o cameră ascunsă cât de uşor se eliberează astfel de prafuri din farmaciile veterinare.
Pentru a vinde marfa, farmaciştii îţi prepară adevărate coktailuri de medicamente, fără să se gândească o secundă că animalele în cauză, vor ajunge hrană pentru oameni. Astfel, noi mâncăm şi tot noi ne îmbolnăvim. Destul de grav, spun medicii.
Adică antibiotice în cantităţi industriale. Chiar dacă animalele despre care vorbeşte reporterul sub acoperie nu sunt bolnave, farmacista nu dă înapoi când i se cer medicamentele. Nici măcar nu întreabă dacă există vreo prescripţie, aşa cum ar fi normal şi legal.
Altă farmacistă ne prepară o adevărată bombă de antibiotice cu vitamine şi pare tare interesată, când cel din faţa ei îi cere o cantitate mare.
Rezistenţa la antibiotice se transmite şi la cel care consumă produsele animale. Astfel în cazul unor infecţii bacteriene banale, antibioticele nu-şi vor mai face efectul. Şi asta nu e tot.
Aşa se face că de la vârste fragede mulţi copii de la noi sunt declaraţi obezi. Ultimele statistici ne arată că unul din doi copii are probleme cu greutatea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰