Antena Meniu Search
x

Mascaţii au descins la Opera Naţională din Bucureşti

Mascaţii au intrat azi în scenă la Opera Naţională din Bucureşti. N-au avut invitaţie la spectacol. Ci la descinderi. Aceştia au făcut percheziţii în birourile funcţionarilor cărora, în paralel, le-au scotocit şi locuinţele

Vezi și

Mascaţii au intrat azi în scenă la Opera Naţională din Bucureşti. N-au avut invitaţie la spectacol. Ci la descinderi. Aceştia au făcut percheziţii în birourile funcţionarilor cărora, în paralel, le-au scotocit şi locuinţele

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat, printr-un comunicat, că fac cercetări într-un dosar ce vizează „suspiciuni privind săvârşirea de către funcţionari din cadrul Operei Naţionale din Bucureşti a unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese”.

În acest sens, „ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt în derulare percheziţii domiciliare la mai multe adrese situate în municipiul Bucureşti, respectiv sediul Operei Naţionale din Bucureşti şi domiciliile unor funcţionari din cadrul instituţiei sus-amintite”, arată sursa citată. Procurorii au beneficiat şi de sprijinul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti. Anchetatorii vor ridica mai multe documente din birouri de la Opera Naţională, referitoare la unele achiziţii făcute de instituţie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Mascaţii au descins la Opera Naţională din Bucureşti