Antena Meniu Search
x

Român se întoarce din Germania cu un bolid Mercedes de 74.000 de euro, rămâne fără el în Vama Siret

Un tânăr de 22 de ani s-a întors din Germania la volanul unui bolid Mercedes de 74.000 de euro, însă a rămas fără el în Vama Siret. Poliţiştii au observat că maşina era marcată pentru confiscare, alertă emisă de autorităţile germane în aceeaşi zi în care tânărul a vrut să treacă frontiera.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 12.04.2019, 21:21

Un tânăr de 22 de ani s-a întors din Germania la volanul unui bolid Mercedes de 74.000 de euro, însă a rămas fără el în Vama Siret.

Poliţiştii au observat că maşina era marcată pentru confiscare, alertă emisă de autorităţile germane în aceeaşi zi în care tânărul a vrut să treacă frontiera.

Bolid Mercedes de 74.000 de euro, confiscat în Vama Siret - I.T.P.F. Sighetu Marmației

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au anunţat că au depistat un tânăr de cetăţenie română dar şi ucraineană, care conducea un autoturism marca Mercedes, ce figura în bazele de date ca fiind căutat de autorităţile din Germania.

La control s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, tânărul N.G., în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism  marca Mercedes, cu număr de înmatriculare specific Germaniei, potrivit politiadefrontiera.ro.

La verificări s-a constatat faptul că autoturismul este bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autoritățile din Germania, în aceeași zi, 11.04.2019.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de tăinuire, iar autoturismul fabricat în anul 2017, în valoare de aproximativ 74.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Român se întoarce din Germania cu un bolid Mercedes de 74.000 de euro, rămâne fără el în Vama Siret