Maşină lăsată pe şosea după accident, în Bihor, găsită de proprietar fără roţi, a doua zi
O maşină lăsată pe şosea după accident, în Bihor, a fost găsită de proprietar fără roţi, a doua zi. Hoţii au pus automobilul pe butuci şi au furat cauciucurile cu tot cu jante.
O maşină lăsată pe şosea după accident, în Bihor, a fost găsită de proprietar fără roţi, a doua zi. Hoţii au pus automobilul pe butuci şi au furat cauciucurile cu tot cu jante.
Un bihorean care a fost nevoit să îşi abandoneze vineri seară maşina avariată în urma unui accident petrecut pe drumul spre Pădurea Neagră a avut duminică dimineaţă un şoc.
Autovehiculul Ford Focus tras pe marginea drumului la 10 kilometri de Aleşd pentru a nu pune în pericol traficul rutier era ridicat pe butuci iar roţile i-au fost furate, scrie Ebihoreanul.
"Vineri seară am avut neplăcutul accident... Azi am venit după maşină şi am găsit-o cum se vede în poze... Maşina era parcată la Pădurea Neagră... Dacă a văzut cineva ceva vă rog să îmi scrieţi.", a scris proprietarul maşinii pe grupul Info Trafic Bihor de pe Facebook.
Şoferii care au trecut prin zonă au încercat să îi dea informaţii proprietarului maşinii cu privire la posibilii făptaşi, cel mai probabil localnici.
"Romii erau ieri în zonă cu căruţele la furat lemne! Cu siguranţă este mâna lor... Erau cu căruţele, aveau unde le pune lejer... ", a scris un şofer.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰