Antena Meniu Search
x

Meci caritabil cu stelele naţionalei

Şi-au dat jos adidaşii din cui şi au alergat pe teren până în ultimul minut! Fotbalişti ai Generaţiei de Aur şi o parte din fostele glorii ale Universităţii Cluj s-au înfruntat aseară într-un meci caritabil pentru paramedicul Smurd, Florin Benea, bolnav de leucemie

Vezi și

Şi-au dat jos adidaşii din cui şi au alergat pe teren până în ultimul minut! Fotbalişti ai Generaţiei de Aur şi o parte din fostele glorii ale Universităţii Cluj s-au înfruntat aseară într-un meci caritabil pentru paramedicul Smurd, Florin Benea, bolnav de leucemie

Spectatorii au aplaudat jucătorii minute în şir şi au făcut donaţii generoase. Aşa s-au strâns, în sfârşit, mai mult de 150 de mii de euro, iar Florin poate fi acum operat. 

Stelele Naţionalei au strălucit din nou aseară. Bogdan Stelea, Ionel Ganea şi Iosif Rotariu sunt doar trei dintre fotbaliştii de aur care au jucat ca să-l ajute pe paramedicul Smurd.

Iosif Rotariu, fotbalistul care a adoptat-o pe Kassandra, a fost şi el prezent. Îi transmite şi el lui Florin cele mai bune gânduri.

Şi fostele glorii de la Universitatea Cluj au spus "da" invitaţiei colegilor lui Florin, de la ISU Cluj. Paramedicul Smurd are 30 de ani şi este bolnav de leucemie. Meciul dintre cele două echipe a fost unul caritabil, menit să-l ajute pe Florin să adune banii necesari pentru o intervenţie medicală urgentă.

După ce arbitrul a fluierat finalul, victoria a fost a tuturor. A jucătorilor, a spectatatorilor, a echipei Smurd care a organizat totul şi, speră cu toţii, a lui Florin. Imediat după meci, tricourile jucătorilor au fost licitate de către fanii microbişti, iar banii au fost donaţi lui Florin.

Din fericire, cei 150 de mii de euro necesari intervenţiei s-au strâns. Paramedicul Florin Benea este deja internat într-o clinică din Italia şi urmează să fie operat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Meci caritabil cu stelele naţionalei