Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mesele copioase i-au făcut pe mureşeni să iasă la alergat, în încercarea de a mai scăpa de caloriile în plus

Odihna se poate face şi activ. O ştiu cel mai bine mureşenii care, după noaptea albă dintre ani, au ieşit în aer liber fie să alerge, fie să facă gimnastică. Platoul Corneşti din Târgu-Mureş s-a animat de oameni care spun că nimic nu te pune mai bine pe picioare, după o masă copioasă, decât o oră sau două de mişcare.

de Redactia Observator

la 02.01.2021 , 10:02

  • După trecerea sărbătorilor, medicii recomandă cât mai multă mişcare
  • Iubitorii sportului din Târgu-Mureş s-au întrecut pe pista de alergat sau la aparatele de fitness

Fără zăpadă şi fără temperaturile negative pe care în mod normal le-am fi simţit în această perioadă, iubitorii sportului s-au întrecut pe pista de alergat sau la aparatele de fitness.

''În fiecare zi vin, în fiecare dimineaţă alerg'', spune un om. 

Dacă unii au ieşit în prima zi din an ca să se menţină în formă, alţii au fost scoşi din casă de cei mici.

Vezi și

''Am ieşit puţin la plimbare, e rutina de zi cu zi. Ieşim cu cel mic la aer curat. E destul de activ copilul, avem o ieşire dimineaţa şi una după-amiază'', afirmă o persoană.

Recomandarea medicilor

O tură la pas lejer în jurul parcului, câţiva kilometri alergaţi sau 30 de minute de mişcare la aparatele de fitness, au fost suficiente pentru mureşenii care şi-au dorit să păşească cu dreptul în noul an. Rutina zilnică sau teama kilogramelor în plus i-au motivat să iasă încă de la primele ore ale dimineţii.

Reporter: ''Pe lângă faptul că e mişcare, e şi bucurie în suflet, nu?''

Localnic: ''Asta depinde de persoană, mie îmi place. Sunt persoane pentru care nu înseamnă foarte mult să vină dimineaţa la ora 08:00 să alerge pe piste.''

Medicii ne recomandă să nu renunțăm la mișcare în această perioadă. O oră de alergare intensă poate arde până 700 de calorii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Mesele copioase i-au făcut pe mureşeni să iasă la alergat, în încercarea de a mai scăpa de caloriile în plus