Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gustările pe fugă, cel mai mare duşman al românilor. Specialiştii ne recomandă să uităm de covrigi!

Nutriţioniştii spun ca nu trebuie decât să renunţăm, de pildă, la covrigi şi produse de patiserie şi să le înlocuim cu alternative mult mai sănătoase.

de Redactia Observator

la 02.03.2018 , 20:57

Gustările luate pe fugă pot fi ori cel mai mare duşman, ori un aliat bun în lupta cu kilogramele în plus. Nutriţioniştii spun ca nu trebuie decât să renunţăm, de pildă, la covrigi şi produse de patiserie şi să le înlocuim cu alternative mult mai sănătoase. Batoanele care conţin cât mai puţin zahăr, nucile, dar şi fructele şi legumele crude sunt alegerile recomandate.

Este ora 11, iar, în această firmă de avocatură, obiceiul gustării din timpul lucrului este deja obişnuinţă.

Radu Pavel, avocat coordonator:

Vezi și

Echipa ia masa împreună. Am grijă ca primăvara să îmi congelez fructe de pădure: afine, mure, frăguţe. Iarna le decongelez şi le servesc în timpul zilei. Cumpăr produse cum ar fi brânza, caşul.

Radu ascultă sfaturile unui nutriţionist de zece ani. Dar nu întotdeauna are timp de o masă ca la carte şi recunoaşte că mai apelează la alternative rapide.

Radu Pavel, avocat coordonator:

Am întotdeauna în sertar covrigei, când nu avem timp să mâncăm să nu lăsăm stomacul gol. Atunci când sunt focusat pe un proiect al clientului el are prioritate şi nu refuz o altfel de alimentaţie.

Colegii îl contrazic, însă. Spun că există variante mai sănătoase, fără cartofi şi covrigi! Mai bine, linte, fasole, năut!

Sau batoane de legume, cum ar fi ardeiul roşu sau morcovul. Nutriţioniştii spun că sunt pline de proteine şi de fibre, care ne ţin de foame până la următoarea masă.

Simona a renunţat la obiceiurile alimentare nesănătoase după ce a văzut că începe să ia în greutate. La birou nu mai are nici punga cu covrigei, nici prăjituri.

Simona Alexandru, avocat:

Dacă mie îmi este foame, decât să îmi iau o merdenea, mănânc un morcov.

Nucile, migdalele sau fructele deshidratate sunt şi ele opţiuni foarte bune pentru o gustare.

Damian Şerban, nutriţionist:

Prefer fructele. Dacă prevăd că masa viitoare se va întâmpla peste mai mult timp, un sendviş sau un sendviş şi un iaurt şi batoanele care sunt o alternativă foarte bună. Sunt uşor de consumat şi sunt şi săţioase.

Covrigii trebuie daţi uitării, spun nutriţioniştii. Sunt făcuţi doar din făină albă, sare şi apă şi nu ţin de foame, dar sunt bogaţi în calorii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Gustările pe fugă, cel mai mare duşman al românilor. Specialiştii ne recomandă să uităm de covrigi!