Microbuz pentru elevi din Sălaj, cu ITP emis ilegal. Sancţiunea incredibilă a inspectorilor RAR
Cazul fetiţei care a murit după ce a căzut dintr-un microbuz din Sălaj deschide cutia Pandorei. Cel puţin unul dintre microbuzele firmei private circula cu ITP emis ilegal. Vehiculul avea o bucată de plastic în loc de geamuri şi portiere care s-ar fi putut deschide în timpul mersului.

Şoferul microbuzului din care o elevă de 12 ani a căzut şi a murit în urma impactului conducea o companie privată de transport persoane. Imediat după tregedie, reporterii Observator au căutat şi alte microbuze ale firmei.
La nici 24 de ore de la tragedie, microbuzele firmei încă sunt pe traseu, în aceeaşi stare. În loc de geamul din spate, avem un plastic prins cu şuruburi, rugină, un mâner stricat. Uşa poate să se deschidă în orice moment.
Am trimis imaginile şi la Registrul Auto Român. Instituţia ne-a răspuns că, din cauza deficienţelor pe care noi le-am semnalat, microbuzul nu ar fi trebuit să treacă inspecţia tehnică periodică. Mai exact, un service din Sălaj ar fi emis ilegal documentul.
Inspectorii RAR l-au identificat pe angajatul care a semnat pentru ITP şi l-au sancţionat doar cu un avertisment.
Cu astfel de microbuze, sute de elevi şi navetişti circulă zilnic în Sălaj. Patronul firmei de transport care ducea şi aducea elevi de la şcoală a fost arestat pentru trei infracţiuni.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰