Video Mii de credincioşi au celebrat Floriile în bisericile din ţară: "Am venit cu gândul să fie pace". Semnificaţia salciilor sfinţite astăzi de preoţi
Zi de mare importanţă pentru creştin-ortodocşi. Au celebrat Floriile, care semnifică începutul sărbătorilor pascale şi drumul lung al Mântuitorului de la răstignire la Înviere. Dimineaţă au mers în biserici să se roage, după care au petrecut împreună cu rude şi prieteni care poartă nume de flori. Peste 1.800.000 de români îşi serbează onomastica, fie că sunt Violeta, Florina, Viorel sau poartă orice alt nume de floare.
Smerenie. Credinţă. Speranţă. Au fost legăturile de suflet care i-au unit pe creştinii-ortodocşi în duminica Floriilor. Curtea Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti s-a umplut de enoriaşi azi-dimineaţă. Oamenii au stat la coadă, în linişte, să aprindă lumânări şi să intre în biserică să se spovedească după un post lung. Mulţi au adus cu ei şi ramuri de salcie ca să le sfinţească preoţii.
Greta Neagu, reporter Observator: Salcia înlocuieşte ramurile de finic şi măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul Hristos la intrarea în Ierusalim. Se spune despre ele că au puteri tămăduitoare.
Duminica Floriilor sau Duminca Patimilor vesteşte începutul celei mai importante săptămâni înainte de Paşte - Săptămâna Mare. După un post de 40 de zile, creştinii vor merge la Denii şi vor fi alături, prin gânduri şi rugăciune, de Mântuitorul Iisus, pe drumul său către răstignire şi Înviere.
Semnificaţia salciei
- Târgurile de Florii ispitesc vizitatorii cu bunătăți din străbuni: Cozonacul, pasca și dulcețurile sunt la...
- Paşte 2023. Mii de credincioşi şi 900 de preoţi au participat la pelerinajul de Florii, în marile oraşe din ţară
- La mulți ani de Florii! Mesaje, urări și felicitări pentru cei care își serbează ziua onomastică
Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii "Radu Vodă": Astăzi credincioşii vin la biserică în mâini cu salcie sau cu frunze de finic pentru a urma şi ei pilda celor ce l-au urmat pe Iisus în Ierusalim şi care strigau cu multă bucurie: "Osana, Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!"
Salcia aminteşte de puterea pe care Mântuitorul a avut-o pe drumul patimilor. Se spune că, în timp ce urca pe muntele răstignirii, sleit de forţă, s-a prăbuşit la pământ lângă trunchiul unei sălcii. Ramurile arborelui s-ar fi aplecat să-L ajute să se ridice şi să îşi continue drumul. De aceeaşi speranţă s-au agăţat şi creştinii care au venit în biserici să se roage de Florii.
Belşug şi protecţie divină pentru tot anul
Femeie: Pentru sănătate ne-am rugat, pentru bunăstare.
Femeie: Am venit cu gândul să fie pace, linişte, şi sănătate la toată lumea şi la copilul meu.
Mulţi creştini pun ramurile de salcie la pomii fructiferi sau la uşa casei ca să aibă belşug şi protecţie divină tot anul. La Hunedoara, localnicii au urmat o tradiţie de Florii veche de 20 de ani şi unică în ţară. Au format o cruce uriaşă din flori şi ramuri de sălcii în faţa catedralei Eroilor, iar copiii au cântat imnuri religioase.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰