Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Târgurile de Florii ispitesc vizitatorii cu bunătăți din străbuni: Cozonacul, pasca și dulcețurile sunt la mare căutare

Târgurile de Florii din toată ţara îşi ispitesc vizitatorii cu tot soiul de bunătăţi. Şi turiştii străini au fost fermecaţi de produsele savuroase şi au descoperit pasca şi cozonacul. În Bucureşti, oferta a fost bogată: de la zacuscă la preparate din peşte şi chiar drob de miel, pentru cei care nu mai au răbdare încă o săptămână. 

de Mădălina Iacob

la 09.04.2023 , 13:35

Mădălina Iacob, reporter Observator: E vestitoarea Paştelui, sărbătoarea Floriilor, şi mult asteptată de toată lumea. Copiii sunt în vacanță, iar adulții se pregătesc deja de bucuria Învierii. Și pentru că a ieșit soarele în București, s-au deschis și târgurile de Florii.

Mirosul bucatelor traditionale din târgul de Paşte i-a îmbiat la masă pe turiştii veniţi în vacanţă la Bucureşti, care se plimbau prin Herăstrău. Au cumpărat de zor de-ale gurii.  

Familia Fenechiu vine de şapte ani din Covasna în Capitală ca să îndulcească bucureştenii cu dulceţuri şi siropuri pregătite de doamna Steluţa cu mâna ei. Un borcan cu bunătăţi costă 20 de lei . 

Vezi și

Steluța Fenechiu: Fructe de pădure, zmeură, afine, mure, merișoare, vișine gutui, nuci verzi trandafiri. Sunt pregătite la foc de lemn și după metode tradiționale, fruct, zahăr și lămâie. 

Pe acelaşi subiect

Cozonacul cu nuca copt la Botoşani costă 75 lei kilogramul

Anul acesta, cel mai nou sortiment este însiropat. Ouăle încondeiate sunt vedeta meșteșugarilor din toată ţara, alături de decorațiunile pentru masă de Paște și icoanele pictate manual. 

De mai bine de 20 de ani, şi la Muzeul Ţăranului Român se ţine Sărbatoarea Floriilor. Evenimentul este deschis pentru vizitatori până în această seară, la ora 18. Târguri de Paşte s-au deschis şi la Craiova, Timisoara, Gura Humorului si Satu Mare.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Târgurile de Florii ispitesc vizitatorii cu bunătăți din străbuni: Cozonacul, pasca și dulcețurile sunt la mare căutare