Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Modificări în apartament. Ce poţi să schimbi fără autorizaţie dacă stai la bloc

Mulţi români îşi fac modificări în apartamente, de-a lungul timpului, în special pentru că simt nevoia pentru o schimbare sau, mai ales, pentru că vor să eficientizeze la maxim spaţiul avut la dispoziţie.

de Redactia Observator

la 03.05.2023 , 14:42

Românii riscă amenzi uriaşe, dacă îşi fac modificări fără autorizaţie în apartamente Românii riscă amenzi uriaşe, dacă îşi fac modificări fără autorizaţie în apartamente - Profimedia
  • Românii riscă amenzi uriaşe, dacă îşi fac ilegal modificări în apartamente.

Sunt, însă, multe cazuri în care românii care recurg la aceste modificări în apartamente ajung să încalce legea, pentru că nu ştiu sau pentru că nu îi interesează acest aspect.

Pe lângă amenzile usturătoare pe care le pot primi, dacă sunt prinşi că şi-au făcut modificări ilegale în apartamente, românii care se află într-o asemenea situaţie pot pune involuntar umărul la apariţia unei adevărate catastrofe. Asta pentru că există riscul ca întreaga structură a clădirii să fie afectată de modificările ilegale efectuate într-un apartament sau altul.

Ce modificări poţi face în apartament fără autorizaţie

Articolul continuă după reclamă

Printre modificările pe care un român le poate face în apartamentul său există câteva modificări pentru care nu este nevoie de obţinerea unei aprobări din partea primăriei.

Pe acelaşi subiect

Conform storia.ro, în acest caz vorbim de modificări precum lucrările care nu modifică structura de rezistență, caracteristicile inițiale ale construcțiilor sau aspectul arhitectural al acestora; reparații la împrejmuiri, acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora și materialele din care sunt executate; reparații și înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor și tâmplăriei; reparații și înlocuiri de sobe de încălzit; zugrăveli și vopsitorii interioare; zugrăveli și vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de fațadă și culorile clădirilor.

Modificări pe care le poţi face doar cu autorizaţie

Lista cu modificări pe care le-am putea face la un apartament şi pentru care am avea nevoie de o autorizaţie este extrem de lungă, iar amenzile sunt substanţiale în cazul în care încălcăm legea.

Dintre modificările pentru care avem nevoie de o autorizaţie amintim posibilitatea de a dărâma un perete, chiar dacă el nu este de rezistenţă, sau posibilitatea de a schimba o fereastră, dacă asta presupune inclusiv o lucrare de demolare.

Ce se întâmplă dacă faci modificări fără autorizaţie

Procesul pentru a face modificări în propriul apartament este unul extrem de stufos. Există modificări pentru care aveţi neapărată nevoie de autorizaţie de la primărie, dar şi modificări pentru care aveţi nevoie inclusiv de aprobare din partea vecinilor.

Cei care vor să rişte şi să execute modificări fără autorizaţie de la primărie trebuie să ştie că amenzile ar putea ajunge până la 100.000 de lei. Iar situaţia se poate complica în mod semnificativ dacă se produce vreun incident şi se stabileşte că incidentul respectiv a avut la bază modificarea respectivă sau bilanţul incidentului a fost mai mare din cauza modificărilor efectuate, fără autorizaţie, în apartament.

Cine eliberează autorizaţia şi cum se obţine

Pentru cele mai multe modificări pe care un român vrea să le facă în propriul apartament este necesară obţinerea unei autorizaţii din partea primăriei pe raza căreia se află, practic, apartamentul respectiv.

Actul poate fi obţinut de la biroul de urbanism al primăriei, dar specialiştii susţin că procesul este unul extrem de complicat şi ar putea dura cel puţin şase luni, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care mulţi români deci să acţioneze pe cont propriu, ilegal.

Pentru a obţine o aprobare din partea primăriei trebuie să depuneţi un dosar cu mai multe documente precum cerere tip, act de proprietate, copie carte identitate proprietar, plan cadastral, planul apartamentului, chitanţă achitare taxă legală, etc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » Modificări în apartament. Ce poţi să schimbi fără autorizaţie dacă stai la bloc