Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Motociclişti în hainele Moşului, în căutare de cadouri din partea localnicilor. Darurile au fost oferite mai departe copiilor din medii defavorizate

Un grup de motociclişti îmbrăcaţi în straie de Moş Crăciun i-au cucerit pe cei ieşiţi la plimbare în Târgu Mureş. Moşii de ocazie nu au venit să ofere cadouri, ci.... să primească. Totul a fost organizat în scop caritabil, iar cadourile primite de moşi au fost oferite mai departe copiilor din medii defavorizate. 

de Redactia Observator

la 19.12.2021 , 09:40

Moş Crăciun şi-a lăsat sania în pod şi a venit cu motocicleta la Târgu Mureş. Motocicliştii, deghizaţi în Moşi, şi-au dat întâlnire la bradul de Crăciun din centrul oraşului, pentru a aduce bucurie celor mici.

Localnică: Mi se pare o nebunie curată deoarece noi suntem obişnuiţi ca Moşul să se deplaseze cu sania, însă toată lumea se modernizează.

Csaba Kacso, organziator: Ideea acţiunii este de a conştientiza puţin copiii că într-adevăr este foarte bine să primeşti, dar este şi mai frumos şi mai plăcut să dăruieşti. 

Vezi și

Mai mulţi localncii au aplaudat iniţiativa şi au adus cadouri pentru a fi oferite mai departe

Mai mulţi localnici s-au strâns în centrul oraşului pentru a da din dulciurile şi jucăriile lor Moşului, ca acesta să le poată oferi mai departe copiilor din medii defavorizate. 

Localnic: Moşul ăsta ia, nu dă, dar e mişto. E bună pentru copii şi pentru comunitate.

Localnic: O idee minunată! Sunt şi oameni care se bucură când primesc, oameni mai nevoiaşi. 

Şi ajutoarele de ocazie ale moşului au o rugăminte pentru bătrânul cu barbă albă.

Ajutor al Moşului: Aşteptăm să fie zăpadă pentru o bulgăreală sănătoasă, pentru om de zăpadă, pentru schi, săniuţă şi tot ce trebuie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 

Iniţiativa motociliştilor a fost lăudată atât de cei mari, cât şi de copii.

Fetiţă: Pe motor, da! Am mai făcut poze. Dar niciodată pe motorul lui Moşu!

Fetiţă: Mie mi-a plăcut că am venit în acest loc minunat. 

La lăsarea serii, ajutoarele Moşului au plecat într-un tur al oraşului, pe motoare, spre deliciul privitorilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Motociclişti în hainele Moşului, în căutare de cadouri din partea localnicilor. Darurile au fost oferite mai departe copiilor din medii defavorizate