Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Munții Parâng, refugiul perfect pe timp de caniculă. Priveliști sălbatice și aer curat

Privelişti sălbatice, peşteri, râuri şi un aer rece de munte. Sunt lucrurile care fac din masivul Parâng refugiul perfect în zilele caniculare. Zona atrage de la an la an tot mai mulţi turişti.

de Redactia Observator

la 10.08.2019 , 20:53

Privelişti sălbatice, peşteri, râuri şi un aer rece de munte. Sunt lucrurile care fac din masivul Parâng refugiul perfect în zilele caniculare. Zona atrage de la an la an tot mai mulţi turişti. Decoperă aici preţuri mici la cazare, trasee gata să le testeze limitele şi localnici care-i încântă cu preparate autentice.

În Munţii Parâng, natura a pictat unele dintre cele mai frumoase peisaje din Carpaţi. De la peste 2.500 de metri, poţi cuprinde cu privirea spectacolul piscurilor ce parcă străpung cerul. Al patrulea cel mai înalt masiv din ţară, Parângul Mare ascunde la poalele sale poeni şi păduri aproape neatinse de om. Iar de sus, se vede toată salba de localităţi din Valea Jiului.

Nu vă uitaţi însă echipamentul acasă. Pentru că în timp ce în oraşe oamenii se plâng de caniculă, la 2.000 de metri este chiar răcoare.

Vezi și

20 de lacuri glaciare, peşteri misterioase şi cascade răsunătoare sunt ascunse aici. Pe lângă traseele montane, turiştii pot vedea jumătate din ţară într-un zbor cu parapanta.

Toma Coconea a devenit simbolul masivului Parâng. După ce a zburat cu parapanta mai bine de 2.000 de kilometri în cea mai dificilă competiţie din lume, vrea acum să-i înveţe şi pe alţii tainele cerului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deocamdată, turiştii pot ajunge aici doar pe un drum neasfaltat, de câţiva kilometri. Însă în zonă au început lucrări.

Preţurile sunt mai mici în Parâng decât în alte staţiuni. O noapte de cazare cu trei mese nu depăşeşte 100 de lei de persoană. Însă cei aventurieri găsesc la tot pasul refugii unde să-şi instaleze cortul, în mijlocul naturii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Munții Parâng, refugiul perfect pe timp de caniculă. Priveliști sălbatice și aer curat