Noua Lege a adopţiei a fost aprobată: vezi cum poţi adopta un copil
Proiectul de lege pentru simplificarea adopţiei a fost aprobat, astăzi, de Guvern, deşi era estimat să între în vigoare în cursul anului 2016, adică la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Proiectul de lege pentru simplificarea adopţiei a fost aprobat, astăzi, de Guvern, deşi era estimat să între în vigoare în cursul anului 2016, adică la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Noul act normativ vizează, în principal, creşterea numărului de copii adoptabili, mai ales în cazul celor cu vârstă între 0 - 6 ani, scăderea duratei de şedere a copiilor în sistem şi scurtarea duratei de soluţionare a dosarelor de deschidere a procedurii adopţiei de către instanţe.
Astfel, termenul de apel în instanţa judecătorească va fi redus de la 30 la 10 zile, iar primul termen de judecată va avea loc în 15 zile de la înregistrarea cererii. În plus, nu va mai fi necesară citarea părţilor pentru judecarea cererilor de încredinţare în vederea adopţiei ca până acum, fiind reglementate şi situaţiile în care părinţii biologici refuză să se prezinte la două termene, atunci când sunt citaţi de către instanţa judecătorească. Odată cu adoptarea legii, neprezentarea acestora va fi considerată refuz abuziv de a consimţi la adopţie, iar copilul va fi declarat adoptabil.
Adopţia va putea fi stabilită şi în cazul în care părinţii/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declaraţiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. De asemenea, atunci când părinţii şi rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioada de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecţie specială, vor putea fi demarate procedurile de adopţie.
Mai mult, termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat. Obţinut în urma deciziei unei instanţe de judecată, statutul va fi valabil, de anul viitor, până la încuviinţarea adopţiei sau până ce copilul împlineşte vârstă de 14 ani.
Reglementări privind adopţiile internaţionale
În cazul adopţiilor internaţionale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, şi nu după doi ani, aşa cum se întâmplă în prezent. O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maximum 90 zile şi a unei indemnizaţii lunare pe durata încredinţării în vederea adopţiei oricăruia dintre soţii familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit. Concediul se acordă pentru adopţia unui copil cu vârstă mai mare de 2 ani, iar valoarea indemnizaţiei va fi în cuantum de 500 lei în prezent. Pentru efectuarea evaluărilor impuse de obţinerea atestatului şi pentru realizarea potrivirii practice, persoanele care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber, cu păstrarea drepturilor salariale, în limita a 40 de ore/an.
Sursă: gandul.info
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰