"Nu vrem uniforme!". Mii de elevi au protestat îmbrăcaţi în negru faţă de obligativitatea uniformelor
A purta sau nu uniformă? Aceasta este întrebarea. Astăzi, elevi din mai multe școli din țară au răspuns clar: nu. Iar în semn de protest, s-au prezentat la ore în negru. Este o discuţie care apare an de an pe agenda publică şi niciodată nu se ajunge la un numitor comun. Aşa că am vrut să mergem mai departe şi să aflăm de ce. În timp ce unii văd uniforma ca pe un simbol al disciplinei și al egalității între elevi, cei care se opun cred că şcoala românească are, de fapt, alte priorităţi. În plus, să nu uităm că pentru mulţi dintre noi, uniforma trezeşte amintiri din perioada comunistă. Prins la mijloc, Ministerul Educaţiei spune că, în acest moment, uniforma nu este o urgență, iar banii ar putea fi redirecţionaţi mai degrabă profesorilor.
"Ce nu vrem noi? Nu vrem uniforme!" - Un mesaj clar și ferm, venit din partea a mii de elevi din toată țara. În semn de protest, mulţi copii şi adolescenţi s-au dus astăzi la şcoală îmbrăcaţi în negru.
"Fiecare se îmbracă cum vrea, e dreptul nostru până la urmă", a spus un elev.
"Nu este o idee bună. Nu o să fim mai deștepți, nu o să se schimbe condiţiile", e de părere un alt elev.
Patru motive sunt invocate pentru uniformă: disciplină, egalitate, apartenență și identitatea școlii. Aceeași ținută poate reduce comparațiile dintre copii și presiunea hainelor de firmă, iar însemnele îi pot face să se simtă parte din aceeași comunitate. Uniforma ar urma să fie și gratuită sau subvenționată. Dar pentru generația TikTok, cât de ușor e să fii la fel cu ceilalți, fără să renunți la propria identitate?
"Nu mai avem libertate de exprimare și suntem obligați să fim la fel și fiecare să nu mai aibă un punct de vedere", a declarat o elevă.
"Eu mă îmbrac după cum mă simt eu bine și după stilul meu", a spus o elevă.
Albert are 17 ani și vede uniforma mai degrabă ca pe o chestiune de imagine. Recunoaște că poate da bine pentru o școală, dar spune că elevii au alte nevoi.
"Uniforma nu i-ar ajuta să crească prin nimic. Nu se mai dă bully după cum te îmbraci, fiecare se îmbracă cum vrea să e normal. Pot fi de acord deoarece promoveaza și școala și arată altfel, arată mai frumos decât cum ne-am îmbraca noi în mod normal când venim la liceu. O uniformă acceptabilă pentru mine ar fi un tricou polo cu emblema școlii pe piept şi poate un hanorac cu fermoar cu emblema școlii pe piept", a spus Albert.
Până în prezent, fiecare școală a hotărât pe cont propriu codul vestimentar. Luiza, directoarea unei şcoli de stat din București, a ales o varinată mai casual.
"Această discuţie privind uniformele a fost o discuţie sensibilă şi pentru părinţi cât şi pentru copii. În ciclu gimnazial, după dorinţa elevilor, s-a acceptat tricoul alb, dar și tricoul negru", a declarat Moraru Luiza, directoarea Şcolii nr. 45.
"Mi se pare o idee foarte bună pentru că nu ar mai exista bullying şi unii copii chiar nu îşi permit haine", a spus un elev.
"Trebuie uniformă. Alți copii au o posibilitate, alții nu, să nu se facă diferenţa de clasă", a declarat un alt elev.
Sunt şi părinţi care sunt împotriva uniformei.
"Nu cred că trebuie să aibă uniformă, copiii sunt diferiţi, oamenii sunt diferiţi, suntem într.o societate în care dacă munceşti mai mult ai mai mult", e de părere un părinte.
În România, uniforma are propria ei poveste în percepţia colectivă, strâns legată de perioada comunistă. Aproape fiecare album de familie păstrează câte o fotografie cu un copil în uniformă și cu celebra cravată de pionier.
"Îmi amintesc că am avut unifromă inclusiv la liceu. Mi-ar fi plăcut să nu mai port acele pampoane imense pe care le puneam odată cu uniforma", a declarat o mamă.
"Cei care susţin protestul de astăzi invoca tipul acesta de limitări pe care uniforma le aduce şi care sunt cât se poate de reale în zona instituţiilor totale, unităţi militare, mănăstiri, chiar închisori aş zice unde toată lumea ajunge să fie depersonalizată prin purtarea uniformei pentru ca oamenii devin numere şi nu mai sunt fiinţe cu aspiraţie, vise şi aşa mai departe. Cei care blamează această temă a implementării uniformei se uită admirativ către statele occidentale unde de fiecare dată când ne alegem un reper educaţional vin la pachet cu tipul acesta de reglementare a ţinutei prin uniformă", a explicat Antonio Amuza, sociolog.
În schimb, elevii şcolilor private sunt deja obişnuiţi cu uniforma.
"Unifroma este modernă. Avem cardigane, hanorace, tricouri cu mânecă lungă, tricouri cu mânecă scurta, fuste, sarafane, sacouri, articole sport. Am adoptat şi o zi de uniformă altfel, o zi de casual friday, când pot veni îmbrăcați într-o uniformă pe care şi-o aleg ei în ziua rerspectivă", a declarat Bianca Becze, directoarea unei şcoli private.
Maria este în clasa întâi la o şcoală privată din Capitală şi e mândră de ţinuta ei.
Reporter: Ce îţi place cel mai mult?
Maria: Pentru că e frumoasă şi ne face pe toţi să arătăm ca o clasă mai unită.
Pentru părinții Mariei, uniforma înseamnă și o grijă în minus, inclusiv dimineaţa, când nu mai există întrebarea: "Cu ce vrei să te îmbraci azi?"
"Atunci când ai de făcut cumpărăturile pentru şcoală este totul mult mai clar, mai simplu te incadrezi într-o anumită sumă", a declarat mama Mariei.
"Un pachet complet de uniforme care presupune undeva la 20 de articole ajunge unde la 2.000 de lei pe an şcolar", a explicat Bianca Becze, directoarea unei şcoli private.
În momentul de faţă, măsura care obligă elevii la purtarea uniformei măsura a fost adoptată doar de Senat, însă pentru a intra în vigoare, ea trebuie aprobată și de Camera Deputaților și apoi promulgată de președintele țării.
