Video Povestea lui nea Ion, ultimul suflet dintr-un sat din Prahova. Trăieşte singur cu 500 de lei pe lună, în munţi

• Nea Ion trăieşte din 500 de lei pe lună
• În tinereţile lui Nea Ion, satul avea 24 de case locuite

"Păi, au îmbătrânit, copiii au plecat la oraş, a rămas satul pustiu! Şi a rămas nenea Ion, săracul, singur". Suntem în mijlocul pădurii, pe un drum numai bun de mers cu tractorul. Îl căutăm pe Ion Săraru, ultimul suflet care mai ţine în viaţă satul prahovean Merdeala.

Nea Ion ne deschide poarta casei în care s-a născut şi în care şi-a petrecut aproape întreaga viaţă. E bucuros că are oaspeţi şi ne prezintă gospodăria: şase găini, doi căţei, calul şi casa bătrânească. Spune că averea lui este livada cu meri şi pruni. "Le pun la beci şi restul, ce rămâne, pun două-trei lăzi, cinci şi restul le bag la borhot, la rachiu, ţuică".

Nea Ion trăieşte din 500 de lei pe lună

Cam o tonă de prune este recolta din acest an. La 2 lei 50 kilogramul, dacă reuşeşte să o vândă pe toată, nea Ion va strânge vreo 2.500 de lei - pare puţin atâta muncă, dar e echivalentul venitului său pe cinci luni. Da, nea Ion trăieşte din 500 de lei pe lună, plus ce mai câştigă trudind cu ziua prin satele vecine.

Reporter: Cum trece timpul aici, pentru dvs.?

Nea Ion: Foarte repede! Când ai de muncă trece repede!

Reporter: Cum aşa? Mă gândeam că vă plictisiţi aici!

Nea Ion: Nu! Aici nu mă plictisesc niciodată. Munca nu te plictiseşte!

Înconjurată de păduri şi livezi, Merdeala pare desprinsă din alt timp. Drumul greu îi ţine pe oameni departe, dar liniştea şi frumuseţea locului sunt tocmai motivele pentru care nea Ion nu se dă dus.

Reporter: De ce nu plecaţi de aici?

Nea Ion: Pentru că e aer curat, frumos!

În tinereţile lui Nea Ion, satul avea 24 de case locuite

Timpul a trecut şi el a rămas singur. Dar singur nu înseamnă şi izolat de civilizaţie. Telefonul îl leagă de lumea de dincolo de pădure. Pentru nevoile de bază, însă, distanţele se măsoară în ore: până la primul magazin, nea Ion merge aproape o oră pe jos. De câteva luni, are şi curent electric, după ce primăria i-a montat un sistem de panouri foto-voltaice, pe bani europeni. Are televizor, cablu prin satelit, ba chiar şi-a instalat şi o cameră de supraveghere. Da, de hoţi nu scapi nici în pustietate.

Reporter: De ce v-aţi pus camera de supraveghere?

Nea Ion: Ca să nu fure hoţii

Reporter: Vin hoţii aici?

Nea Ion: Da, mi-a furat cazanul! Cazanul de ţuică!

De la cazanul cu ţuică, discuţia noastră alunecă, cum altfel, spre politică!

Nea Ion: Bagă alt premier acum, vedem ce-or face. Tot se chinuie ...

Reporter: Ce părere aveţi că se ceartă?

Nea Ion: Treaba lor, să facă ce-or vrea. Pentru mine mi-e indiferent. Oricare ar fi, tot aşa e! Nu m-ajută cu nimic!

Nea Ion priveşte cu detaşare agitaţia lumii de dincolo de pădure. Râde când vorbeşte de hoţi sau de politicieni. În spatele liniştii cu care îşi duce traiul se ascunde, însă, o pierdere despre care vorbeşte cu greu.

Reporter: Singurătatea asta nu vă apasă?

Nea Ion: Nu! M-am obişnuit! De 10 ani, de când a murit fiică-mea, m-am obişnuit cu lucrurile astea.

Mai are doi băieţi, dar şi nepoţi, pe care, însă, nu i-a mai văzut de ani de zile. "Să vină să mă vadă, măcar! Să-mi văd şi eu nepoţii...". Merdeala este imaginea unei Românii care se goleşte de la sat spre oraş, de la un an la altul. În ziua în care şi poarta lui nea Ion se va închide, încă un sat românesc va dispărea cu totul de pe hartă.