Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nuntă terminată pe patul de spital pentru o sută de invitați

Au petrecut la nuntă împreună, iar după câteva ore au ajuns iar împreună, dar în saloane de spital

de Redactia Observator

la 07.09.2015 , 16:42

Au petrecut la nuntă împreună iar după câteva ore au ajuns iar împreună, dar în saloane de spital

Aproximativ 100 de oameni s-au trezit ieri, după petrecere, cu stare de greaţă, dar şi cu alte simptome ale toxiinfecţiei alimentare, după o nuntă ce a avut loc în judeţul Alba. Acum autorităţile încearcă să afle ce le-a făcut rău şi cine poate fi tras la răspundere. 

Cu dureri insuportabile, pe un pat de spital, Valeriu este doar unul din cei aproape 100 de oameni care au ajuns în grija medicilor. A fost la o nuntă şi a petrecut toată noaptea cu invitaţii. Totul a fost normal. până a doua zi.

Vezi și

La restaurantul unde a fost organizat evenimentul au început imediat verificările.

Investigaţiile de laborator vor fi mai vaste, asupra tuturor germenilor microbieni care pot cauza apariţia toxiinfecţiilor alimentare, în decurs de 7 până la 12 zile.

Restaurantul la care a fost organizată nunta a mai fost implicat într-un scandal, acum doi ani. Aproximativ 70 de oameni au ajuns atunci la spital, cu toxiinfecţie alimentară. Dar în acel caz, mâncarea fusese adusă de către miri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Nuntă terminată pe patul de spital pentru o sută de invitați