Video

O biserică veche de peste 200 de ani, lăsată în ruină, va fi salvată. Comoara care ar fi fost ascunsă în lăcașul sfânt

De Cristina Oprea.
Publicat: 07.05.2021, 13:29.
Actualizat: 07.05.2021, 13:45

O biserică veche de peste 200 de ani, lăsată în ruină într-un sat din judeţul Dolj, va fi restaurată de o mână de tineri entuziaști și dornici să salveze patrimoniul țării noastre. Frumusețea rară și detaliile arhitecturale i-au cucerit pe cei de la organizaţia "Ambulanța pentru Monumente", care, împreună cu voluntarii din zonă, au început de lucrările de restaurare.

Ctitorită în 1786, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din satul Velești a fost lăsată în ruină mai bine de 30 de ani. "Dispariția lor înseamnă practic ștergerea identității noastre naționale și fiecare monument pentru comunitate reprezintă ceva, este legat de ceva", spune Carina Tătăranu - Asociaţia "Inima Olteniei. Salvarea bisericii a venit de la tinerii de la "Ambulanța pentru monumente", o organizaţie care se ocupă cu restaurarea obiectivelor de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare. Voluntari s-au găsit şi printre localnici, aşa că lucrările au început chiar de astăzi.

"Acoperișul este în stare de precolaps și parțial a colapsat în partea dinspre altar și va dura o luna această intervenție", spune Eugen Vaida - Ambulanţa pentru monumente. În jurul lăcașului sfânt au apărut de-a lungul vremii legende și povești ce fascinează și azi. O parte din comoara lui Tudor Vladimirescu se crede că ar fi fost îngropată pe aceste meleaguri. Este și motivul pentru care nici altarul bătrânei biserici nu a scăpat de mâna căutătorilor de comori. în căutarea galbenilor ei au scos cărămizile de aici. Puțini sunt cei care își amintesc frumusețea de altă dată a bisericii. Într-o lună, acoperișul va fi gata. Biserica are însă nevoie de lucrări majore de consolidare şi la interior.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citește și:
Top știri
Bucătarul Mihai Csillag, fost concurent la Chefi la Cuţite, e de negăsit de 3 luni. "Sunt foarte multe lucruri care nu se leagă"
1
Eveniment • pe 17.06 la 19:50

Un tânăr bucătar, care a participat la Chefi la cuţite, este dat dispărut de mai bine de 3 luni. De el nu mai ştiu nimic nici familia, nici prietenii. Iar pentru că ancheta poliţiei bate pasul pe loc, mama disperată cere ajutor pe Facebook. Abia astăzi, după ce reporterii Observator au întrebat de caz, anchetatorii au sunat persoana cu care ar fi vorbit ultima dată la telefon. 

PARTENERI
Pe cine a eliminat Andi Constantin de la Burlacul! Au mai rămas doar 4 fete în competiție: ”Nu mă văd pe viață cu tine” / VIDEO
spynews.ro
Mama unei victime de la Colectiv vorbește despre cum arată condamnarea prin care trec nevinovații: „Am divorțat. Mi-am pierdut familia”
libertatea.ro
Horoscopul zilei de 19 iunie 2021. Fecioarele au nevoie de mai multe momente de relaxare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro
Un ciclon lovește România din plin. Avertizare de ultim moment de la ANM: Zonele afectate de vijeli
gandul.ro
Cum arată și cine este Ștefania, sora mai mică a lui Cristi Borcea! Se știu foarte puține lucruri despre ea | FOTO
prosport.ro
Cum arata cel cu care Narcisa a ajuns sa se casatoreasca la numai 14 ani: Eu sunt de etnie. La noi a fost dragoste adevarata...
redactia.ro
Thalia, spectacol în costum de baie. Artista s-a lăsat filmată din toate unghiurile
tvhappy.ro
S-a terminat, divorțează după 13 ani! Reghe a confirmat despărțirea, incredibil ce a spus Anamaria Prodan
GSP
Noua divizare economică a lumii! Vaccinarea cea mai nouă armă a economiilor bogate
money.ro
Detalii de ultimă oră despre starea lui Michael Schumacher: „Îl văd de două ori pe lună! Nu îl las în pace!”
as.ro
Alexandru a murit la vârsta de 23 de ani, după ce a trecut prin 5 intervenţii chirurgicale. Tânărul era cunoscut de mii de români: "Rămas bun, prieten drag!"
as.ro
Lautaro Martinez și Antonio Conte s-au mutat în ring după scandalul uriaș de la Inter – AS Roma 3-1. Ionuț Radu a fost martor la „bătaie”
as.ro