Video O femeie din Constanța a sunat la 112 să anunțe că se sinucide, apoi s-a aruncat de pe un bloc din cartierul Palas
O femeie de aproximativ 40 de ani s-a aruncat, sâmbătă, de pe un bloc din cartierul Palas, din Constanța, după ce anterior a sunat la 112 să-și anunțe intenția de a sări în gol.
Potrivit IPJ Constanța, astăzi, la ora 14.33, polițiștii Secției 4 Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie, de 40 de ani, ar amenința că se aruncă de pe acoperișul unui bloc de locuințe situat pe strada Palas din municipiul Constanța. La un minut de la sesizarea 112, patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 4 și un jandarm al G.J.M. Tomis, a ajuns la fața locului, iar, la aproximativ 30 de secunde de la sosirea la fața locului a echipei, femeia s-a aruncat de pe acoperiș.
Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Dobrogea, la fața locului au fost alertate mai multe forțe, între care o autospecială de stingere, autoscara de salvare la înălțime, un echipaj de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim-ajutor și două ambulanțe din cadrul SAJ Constanța.
Femeia voia să se sinucidă din dragoste
Potrivit unor surse, femeia avea probleme în relație și intenționa să se sinucidă pentru că iubita ei o înșela cu un bărbat.
- Momentul în care o femeie din Constanța s-a aruncat în gol de pe acoperişul unui bloc. Poliția și Ambulanța se...
- O femeie a murit în agonie, după ce ambulanța i-a fost anulată de dispecer când mai avea 6 minute până la ea...
- Tânără ucraineancă, prinsă chiar când își vindea bebelușul pentru 20.000 de dolari. Voia să-și cumpere o...
- Bătrână de 69 de ani, arsă de vie după ce locuinţa i-a izbucnit în flăcări, în Brăila. Pompierii s-au...
- Descoperirea tulburătoare făcută de o femeie în podul casei, după ce a văzut că scara e strâmbă: "Am țipat....
Medicii au început de urgență resuscitarea victimei, iar după stabilizarea ei au transportat-o la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea situației de fapt.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Andreea Filip.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰