Șoferul de TIR: "M-am născut din nou"
Şoferul de TIR care a scăpat cu viaţă din accidentul care a avut loc în Timiş a stat de vorbă cu reporterii Observator. De pe patul de spital, bărbatul a povestit că s-a născut pentru a doua oară
Şoferul de TIR care a scăpat cu viaţă din accidentul care a avut loc în Timiş a stat de vorbă cu reporterii Observator. De pe patul de spital, bărbatul a povestit că s-a născut pentru a doua oară
A avut un noroc incredibil dar ar proceda oricând la fel. Omul a tras de volan şi şi-a riscat propria viaţă ca să-i salveze pe ceilalţi doi şoferi. Efortul lui a fost în zadar, însă. Bărbaţii au murit pe loc. Tânărul de 29 de ani care a provocat accidentul, parcă şi-ar fi dorit să moară, spune şoferul de tir.
Gheorghe Conta şi Ovidiu Dima. Doi bărbaţi ale căror destine nu s-au intersectat niciodată. Până ieri. La volan era Ovidiu. Un tânăr de 29 de ani. Teoretic, un bărbat fericit şi împlinit. De Ziua Îndrăgostiţilor călătorise cu iubita lui, la Viena. Formau un cuplu de doar două luni. Dar trecerea dintre ani i-a prins tot împreună. Cei doi îndrăgostiţi s-ar fi certat în noaptea de dinaintea tragediei. Ovidiu a petrecut până dimineaţă în club. Apoi a gonit spre casă.
Gheorghe a rămas captiv sub mastodontul greu de câteva zeci de tone. Aproape douăzeci de salvatori s-au chinuit să-l scoată din cabina îndoită. Orice mişcare greşită îi putea fi fatală. Bărbatul a scăpat, însă, cu viaţă. Are lacrimi în ochi şi parcă nu-i vine să creadă că se va întoarce acasă, la familie.
Ovidiu a murit, însă, pe loc. Pentru mama lui, pierderea e cruntă. În urmă cu nici un an, femeia şi-a îngropat soţul. Acum i-a mai rămas doar un băiat, fratele mai mic al lui Ovidiu.
Pe loc a murit şi celălalt şofer, în maşina căruia a ricoşat autoturismul condus de Ovidiu. Bărbatul de 68 de ani, tatăl unui angajat de la Serviciul Român de Informaţii, se va întoarce acasă, în sicriu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰