Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Strada Paris din comuna Optaşi are acum propriul turn Eiffel

Ce aţi spune dacă v-am întreba unde se află Parisul? Nu vă grăbiţi cu răspunsul, s-ar putea să aveţi doar pe jumătate dreptate. În Oltenia, capitala Franţei are o soră mai mică. Parisul oltenesc are chiar propriul turn Eiffel.

de Redactia Observator

la 17.10.2020 , 15:49

Ce aţi spune dacă v-am întreba unde se află Parisul? Nu vă grăbiţi cu răspunsul, s-ar putea să aveţi doar pe jumătate dreptate. În Oltenia, capitala Franţei are o soră mai mică. Parisul oltenesc are chiar propriul turn Eiffel.

În comuna Optaşi, din judeţul Olt, se ascunde un fost sat, cunoscut numai de localnici. Se numeşte Paris, asemenea capitalei franţuzeşti. 

Se întinde doar pe câteva uliţe. Iar la intrarea în localitate stă o copie în miniatură a Turnului Eiffel.  Pe Gherghina Oprea am găsit-o trebăluind prin curte. Este cea mai privilegiată dintre parizieni, casa ei are vedere la Turnul Eiffel. 

Vezi și

Gherghina Oprea, localnică: Numele ăsta de Paris se zice că am avut, cu ani în urmă, ar fi fost aici un cetăţean care a venit şi a zis e aşa de izolat, dar şi cu oameni harnici a zis ia sa ii spunem noi micul Paris și a rămas de atunci ca Paris.

Acum Parisul este doar o stradă din comună. Oamenii vor, însă, un referendum pentru ca Parisul să devină sat.

Dacă în capitala Franței un selfie cu  turnul va poate costa câteva ore de așteptat la coadă pentru un cadru perfect, aici nu veți avea astfel de probleme. Ce-i drept, nici fotografiile nu sunt la fel de ofertante. Însă o vizită în Parisul oltenesc va fi cu siguranță o experiență. 

Doar asfaltul le lipseşte pe ici, pe colo, dar oamenii trag speranţă că micul Paris va avea în curând uliţe demne, întocmai ca numele care i-a făcut celebri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Strada Paris din comuna Optaşi are acum propriul turn Eiffel