Părinte din Turda, supărat pe profesoara de română că recomandă elevilor filme gay: "Fiul meu nu este pregătit! Homosexualitatea nu are ce căuta la mine în casă"
Profesoara Adela Stan, care predă limba și literatura română a fost găsită vinovată de comisia de disiciplină a liceului în urma unei plângeri formulate de un părinte care i-a reproșat că le-a recomandat elevilor să urmărească filmul Eclipsă Totală, cu Leonardo di Caprio.
Profesoara Adela Stan, care predă limba și literatura română a fost găsită vinovată de comisia de disiciplină a liceului în urma unei plângeri formulate de un părinte care i-a reproșat că le-a recomandat elevilor să urmărească filmul Eclipsă Totală, cu Leonardo di Caprio.
Fimul produs în 1995, ilustrează atmosfera boemă și decadentă de la sfârșitul secolului al XIX-lea epocă în care apărea simbolismul. Subiectul filmului care include și relația homosexuală dintre poeții Arthur Rimbaud și Paul Verlaine, l-a deranjat pe tatăl unui elev.
În mod ironic, profesorii de la Turda au sancționat recomandarea de a privi filmul despre doi poeți francezi care au dat numele a mai mult de 40 de licee din întreaga lume, cu precădere din Franța.
Timp aproape un deceniu, profesoara Adela Stan le-a recomandat ocazional elevilor de liceu să urmărească filmul Eclipsă totală, o peliculă care spune povestea relației tumultoase dintre poeții Paul Verlaine și Arthur Rimbaud.
Până în 2017, profesoara nu a avut nicio plângere din partea vreunui părinte iar fimul, urmărit de unii ori sărit de alții, a fost considerat ceea ce și este în acest caz, o lecție de istorie a literaturii care ilustrează atmosfera boemă, decandentă a sfârșitului de secol XIX, atmosferă în care s-a născut unul din cele mai importante curente din literatura universală, simbolismul.
Totuşi, un părinte al unui elev de clasa a X-a a fost scandalizat de recomandarea profesoarei și a depus o plângere.
"Doamna profesoară de limba română , Stan Adela, le-a dat temă pentru acasă să vizioneze filmul Total Eclipse, un film cu homosexuali, cu scene de sex și săruturi între bărbați, chiar dacă în film joacă actori celebri. Consider că prin acest film și prin metode pedagogice subtile aplicate de profesoara de limba română, copii sunt îndrumați spre homosexualitate. Consider că fiul meu din clasa a X-a nu este pregătit pentru astfel de scene, nu doresc ca școala să-l educe sau să-l orienteze spre astfel de lucruri împotriva naturii umane (așa văd eu situația cu homosexualii)… prin educația pe care eu am primit-o acasă și în societatea turdeană nu pot să gândesc așa de libertin încât să accept homosexualitatea în casa mea și educația copiilor mei ", scrie părintele în plângerea formulată.
Adela Stan a explicat în fața comisie de disiciplină că filmul nu a fost vizionat la școală.
" Recomand acest film, opțional, de ani de zile.Am recomandat vizionarea filmului Eclipsă totală în primul rând ca o refererire la o epocă decadentă boemă și recunoscută pentru excentricitățil ei. E pur și simplu o recomandare făcută pentru acasă, locul unde părinții au posibilitatea și obligația să-și supravegheze și să-și restricționeze copii, conform principiilor morale și religioase în care cred. Vorbim de un film care ilustrează atmosfera boemă și decadentă în care se naște un nou val al poeziei moderne și care e evaluat prin normele CNA drept un film ce poate fi vizionat sub vârsta de 18 ani. Dacă vorbim despre scenele de sex care sunt discrete în film, atunci se cuvine să amintim că literatura de clasa a X-a include scene sexuale. Ion și Ana se iubesc pe cuptor în prezența tatălui, țăranul Petre Petre o violează pe Nadina, personajele lui Camil Petrescu discută despuiate filozofie iar Arghezi scrie poezii despre sex", explică profesoara Adela Stan. "
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰