Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pârtii deschise la Azuga, Păltiniș și Poiana Brașov, în noul sezon

Aşteptarea a luat sfârşit. S-au deschis primele pârtii din staţiunile montane, iar turiştii au testat deja zăpada. La Azuga, împătimiţii sporturilor de iarnă pot aluneca pe trei pârtii perfecte pentru schi sau snowboard.

de Redactia Observator

la 08.12.2019 , 00:05

Aşteptarea a luat sfârşit. S-au deschis primele pârtii din staţiunile montane, iar turiştii au testat deja zăpada. La Azuga, împătimiţii sporturilor de iarnă pot aluneca pe trei pârtii perfecte pentru schi sau snowboard. Iar la Păltiniş, copiii au luat primele lecţii de la instructori. Deocamdată, sezonul s-a deschis pe zăpadă artificială, dar meteorologii spun că vin şi ninsorile în curând.

Cu prima lecţie de schi, vine şi prima porţie de adrenalină. Anastasia are doar patru ani şi a venit din Dâmboviţa la Azuga ca să se bucure de zăpadă. A dat dovadă de curaj la fiecare alunecare pe pârtie.

Trei pârtii au fost deschise deja în staţiunea Azuga. Deocamdată, copiii alunecă pe zăpadă artificală. O lecţie de schi cu instructor costă 175 de lei.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La Păltiniş, împătimiţii sporturilor de iarnă abia aşteptau să vadă zăpada pe pârtie, fie ea şi artificială.

Şi aici, tunurile cu zăpadă artificială au funcţionat la foc continuu în ultimele zile pentru pregătirea celor două pârtii de schi. Cei care s-au grăbit să ajungă la munte au prins şi preţuri bune.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi anul acesta, părinţii care au copii cu vârste între trei şi şase ani îi pot lăsa în grija instructorilor de la şcoala de schi şi snowboard.

La Poiana Braşov, sania clasică a fost înlocuită de colacii gonflabili.

În Poiană, tarifele pentru acest sezon au rămas la fel ca anul trecut. Trei ore pe pârtia de săniuş costă 30 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Pârtii deschise la Azuga, Păltiniș și Poiana Brașov, în noul sezon