Pasajul rutier subteran "Piața Presei" a fost dat în funcțiune
Pasajul rutier subteran "Piața Presei" a fost dat în funcțiune duminică în prezența primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, costul lucrării, care a început în aprilie 2014, ridicându-se la 60 de milioane de lei

Pasajul rutier subteran "Piața Presei" a fost dat în funcțiune duminică în prezența primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, costul lucrării, care a început în aprilie 2014, ridicându-se la 60 de milioane de lei
"A început în aprilie 2014, efectiv prima săpătură. Avem o mică întârziere, de aproape două luni de zile. E din cauza rețelelor (de energie electrică — n.r.) (...) E gata, se poate circula, are în jur de 800 de metri, două ieșiri, o singură intrare, intrarea de pe București-Ploiești dinspre Fântâna Miorița", a explicat primarul general.
Oprescu a arătat că în felul acesta "30% circulația este liberă", fără ca mașinile să fie oprite la stop. Se estimează că prin pasaj vor circula 2.000 de vehicule pe oră.
"Cei care doresc să circule pe Bulevardul Poligrafiei sau Mărăști, până se obișnuiesc cu pasajul, pot să meargă pe deasupra. Încărcătura maximă va fi pe Kiseleff, unde se înregistrează 2.000 de mașini/h. Sperând ca intrarea în București să fie mult mai ușoară", a afirmat primarul general al Capitalei.
- Evenimente în Bucureşti, marţi 8 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- 8 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 8 aprilie, Pomenirea Sfinţilor Apostoli Irodion, Agav şi Ruf. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Târg de adopții pentru căței, în Parcul Carol. Vizitatorii pot să interacţioneze direct cu animalele: "Am...
- Peste 10 milioane de euro investite în educație și știință. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea...
El a mai explicat că a fost desființat un stop și s-a făcut un pasaj pietonal, care ajunge la terminalul liniei de tramvai 41 și care corespunde intrării în Parcul Herăstrău.
"Urmează ca la 800 de metri să se construiască un alt pasaj pietonal transversal sub Kiseleff, care va corespunde intrării fostului Minister al Culturii, acum Muzeul Satului. Fluxul de oameni va fi mai constant din cauză că se va desființa și al doilea stop. (...) Îmi cer scuze pentru ușoara întârziere, le mulțumesc bucureștenilor pentru răbdare și să dea Dumnezeu să circule sănătoși", a declarat primarul general.
Oprescu a precizat că lucrările au costat 60 de milioane de lei.
Totodată, primarul a mai declarat că anul acesta ar urma să demareze lucrările proiectate de-a lungul timpului pe Inelul principal, respectiv o serie de trei pasaje, sub trecere la nivel, care urmează să fie construite în zonele Lizeanu, Iancului și în intersecția Tunari — Barbu Văcărescu.
La inaugurare, Oprescu, însoțit de jurnaliști, a traversat pasajul pietonal dintre terminalul liniei de tramvai 41 și intrarea în Parcul Herăstrău, pasaj care găzduiește și o expoziție de fotografie despre București.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰