Pedepse sporite pentru cei care sunt violenţi cu profesorii
Profesorii primesc protecţie sporită! Legea care prevede pedepse mai mari pentru cei care agresează cadrele didactice aşteaptă doar promulgarea de către preşedinte.
Profesorii primesc protecţie sporită! Legea care prevede pedepse mai mari pentru cei care agresează cadrele didactice aşteaptă doar promulgarea de către preşedinte. Practic, persoanele care vor fi violente fizic sau verbal cu profesorii în şcoală sau în timpul altor activităţi şcolare ar putea ajunge după gratii.
Astfel de mărturisiri fac tot mai mulţi profesori. Un studiu realizat de Ministerul Educaţiei arată ca 70.000 de cadre didactice din România au fost cel puţin o dată victime ale agresiunii fizice sau verbale. Vorbim despre părinţi şi elevi care au recunoscut că i-au jignit sau i-au lovit pe profesori.
Noile prevederi stabilesc o creştere a pedepselor până la doi ani şi opt luni de închisoare pentru cei care agresează fizic sau verbal cadrele didactice aflate în timpul programului de lucru.
Dacă profesorii sunt încântaţi de noile prevederi, părinţii şi elevii au păreri împărţite: "Cred că e nevoie pentru copii mai mult decât pentru profesori. Profesorii sunt mai rezistenți", "Noi am crescut în altă generație. Respectul era respect. Nu mi se pare că mai e respect faţă de profesori", "E posibil ca unii copii să nu se comporte cum ar trebui. E normal şi firesc să mergi la serviciu în condiţii normale, fără stres, fără frică că cineva te poate agresa".
Propunerea legislativă e contestată de elevi. Consiliul Naţional al Elevilor a redactat o scrisoare deschisă în care îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea prin care învăţătorii şi profesorii sunt învestiţi cu statutul de autoritate publică, afirmând că sunt nenumărate situaţii în care elevii, la rândul lor, au fost victime ale unor abuzuri din partea cadrelor didactice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰