Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Platformă online pentru negocierea unor preţuri mai mici la curent şi la gaze

Negociere colectivă pentru facturi mai mici! Este soluţia propusă de doi tineri care au creat o platformă online.

de Redactia Observator

la 30.01.2018 , 21:24

Negociere colectivă pentru facturi mai mici! Este soluţia propusă de doi tineri care au creat o platformă online, unde se poate înscrie oricine vrea să îşi schimbe furnizorul de energie electrică sau de gaz. Nu este nevoie de schimbarea instalaţiilor şi nici de drumuri la ghişee. După liberalizarea pieţei, în jur de 10 la sută dintre consumatorii casnici au ales alţi furnizori pentru a avea costuri mai mici. 

Scumpirile la energia electrică şi gaze îi determină pe români să caute soluţii pentru facturi mai mici. Alexa Sferle a decis să schimbe furnizorii şi s-a înscris pe o platformă online care promovează varianta de negociere colectivă, un concept nou în România. 

Unde-i unul nu-i putere, spun Andrei Voicu şi Rareş Dumitrache, fondatorii platfomei, care propun negocierea. 

Vezi și

Deja au un portofoliu de aproape 400 de consumatori. 

Pe acelaşi subiect

- Ce facem noi este să strângem consumatori ca mine, ca tine, adunăm toate gospodăriile şi mergem cu ele la top 6 furnizori din piaţă şi negociem pentru ei preţuri mai bune.

- De ce?

- Pentru că cu cât suntem mai mulţi cu atât preţul poate fi mai mic şi avem o putere de negociere mai mare. 

Consumatorii trebui să îşi facă un cont şi chiar pot să vadă cu ajutorul unui simulator cu cât vor plăti mai puţin. După renegociere şi schimbarea furnizorului, va plăti pentru electricitate de exemplu o factură mai mică cu 25%, iar pentru gaz cu 10%. Asta înseamnă că pe parcursul unui an, aceeaşi familie va economisi peste 400 de lei.

După negociere, consumatorul va primi prin e-mail sau prin poştă noul contract. Ceilalţi români, care vor să negocieze pe forţe proprii, pot accesa site-ul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei. 

Sunt în jur de 80 de companii care concurează pe piaţa energiei, după liberalizare. Tarifele sunt publice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Platformă online pentru negocierea unor preţuri mai mici la curent şi la gaze