Antena Meniu Search
x

PERICOLELE de la metrou! Descoperiri incredibile făcute de ISU în staţiile de metrou din Bucureşti

Pompierii de la ISU Bucureşti au făcut, luni dimineaţă, controale simultane în 50 de staţii de metrou din Capitală, fiind descoperite mai multe nereguli.

Pompierii de la ISU Bucureşti au făcut, luni dimineaţă, controale simultane în 50 de staţii de metrou din Capitală, fiind descoperite mai multe nereguli.

Printre neregulile pe care le-au găsit inspectorii s-au numărat hidranţii şi stingătoarele care, deşi existau, nu erau semnalizate.

De asemenea, turnichetele au modificări pentru limitarea trecerilor frauduloase. Astfel, pompierii au constatat că, pe sensul de ieşire, au fost montate nişte bare suplimentare (foto) astfel încât călătorii să nu poată trece pe lângă turnichete. Aceste adaptări, spun reprezentanţii ISU, îngreunează o evacuare în siguranţă.

În multe dintre staţiile de metrou, luminile de siguranţă lipseau cu desăvârşire, iar în altele erau insuficiente pentru a-i ghida pe călători în situaţia unei urgenţe.

În timpul controlului s-a verificat şi dacă trenurile ajung în staţii la intervalele stabilite şi dacă personalul desemnat pentru asigurarea evacuării cunoaşte ce atribuţii are, nefiind înregistrate nereguli cu privire la aceste aspecte.

„ISU Bucureşti-Ilfov a efectuat recunoaşteri şi controale inopinate pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, simultan, la toate staţiile de metrou. Pe timpul verificărilor s-a urmărit modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, modul de realizare a accesului călătorilor la căile de evacuare, existenţa personalului care dirijează fluxul de călători pe direcţiile de evacuare, asigurarea dotării cu mijloace de stingere a incendiilor, asigurarea accesului autospecialelor pentru intervenţie în situaţii de urgenţă”, a declarat căpitanul Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

În cadrul controlului s-a verificat şi dacă Metrorex a remediat deficienţele constatate la controalele anterioare.

În luna mai, ISU Bucureşti anunţa că au fost aplicate 11 sancţiuni, dintre care şapte avertismente şi patru amenzi în cuantum de 8.000 de lei.

Atunci, pompierii au descoperit o serie de nereguli, printre care îngreunarea evacuării persoanelor din cauza modificărilor la sistemul de trecere cu turnicheţi, amplasarea, în anumite zone, a unor spaţii comerciale, vitrine, lifturi, uşi de evacuare blocate cu zăvoare, iar la unele uşi, sensul de deschidere se făcea în sens invers evacuării.

Pompierii au descoperit la controalele din prima parte a anului şi faptul că evacuările nu erau marcate, iar iluminatul de siguranţă nu funcţiona corespunzător pentru o situaţie de urgenţă. Au fost găsite nereguli şi la tablourile electrice ale scărilor rulante care nu erau marcate astfel încât zona să fie evitată. Pompierii au descoperit, la multe dintre instalaţiile electrice ale metroului, improvizaţii, contacte imperfecte la conexiuni şi legături şi conductori străpunşi fără să mai fie izolaţi.

Sursa: news.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » PERICOLELE de la metrou! Descoperiri incredibile făcute de ISU în staţiile de metrou din Bucureşti