Antena Meniu Search
x

Permis de conducere obţinut cu 1500 euro, la Iaşi. Instructor auto prins că a cerut bani cursanţilor

Procurorii DNA Iaşi au dispus reţinerea lui Jan Racoviţă, instructor auto, pentru trafic de influenţă în formă continuată, după ce a pretins sume de bani de la două persoane în schimbul unor intervenţii pentru obţinerea permisului de conducere.

Procurorii DNA Iaşi au dispus reţinerea lui Jan Racoviţă, instructor auto, pentru trafic de influenţă în formă continuată, după ce a pretins sume de bani de la două persoane în schimbul unor intervenţii pentru obţinerea permisului de conducere.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi Dănuţ Neculai, pentru complicitate, urmând ca cei doi să fie prezentaţi miercuri Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioadele 22 septembrie - 15 noiembrie 2016 şi 24 - 25 aprilie 2017, Jan Racoviţă, în calitate de instructor auto, a pretins şi primit de la două persoane câte 1.500 de euro.

'În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRIV) Iaşi şi că îl va determina pe acesta să ajute persoanele respective să promoveze proba practică a traseului şi implicit să obţină permisul de conducere', susţin procurorii.

DNA precizează că, într-unul dintre cazuri, instructorul auto a beneficiat şi de ajutorul celuilalt inculpat, care i-a intermediat relaţia cu una dintre cele două persoane, pretinzând şi primind suma de 750 lei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi IGPR - Direcţia pentru Operaţiuni Speciale.

Sursa: Agerpres

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri sociale » Permis de conducere obţinut cu 1500 euro, la Iaşi. Instructor auto prins că a cerut bani cursanţilor